BUCUREŞTI, 28 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Zilele trecute, ţara noastră a fost gazda Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile, competiţie unde au fost prezente cele mai bune 42 de sportive din lume.
La bara de start a trambulinei de la Râşnov s-au aflat și Carina Voght și Maren Lundby, cele două campioane olimpice din istoria probei, introdusă pentru prima dată în programul Jocurilor Olimpice de la Soci. Țara noastră a fost reprezentată de Dana Haralambie și de mai tânăra Diana Trâmbiţaş, încă junioară, aflată la abia al doilea sezon în Cupa Mondială.
Inocenţiu Voinea, membru al Biroului Federal şi Şeful Comisiei Mass-Media al Federaţiei Române de Schi Biatlon informează, într-un mail trimis Sputnik, că „popasul caravanei celor mai bune săritoare cu schiurile de la Râşnov a adus și schimbarea de lider în clasamentul general, ceea ce a trezit interesul presei sportive din lume”.
Dacă după etapele din Japonia conducea în clasamentul general Katarina Althaus din Germania, cele două victorii obținute de campioana olimpică en-titre, norvegianca Maren Lundby, în etapele de la Râşnov, i-au adus punctele necesare preluării tricoului galben, purtat de lidera clasamentului.
După prima zi a competiţiei, pe primul loc se afla Maren Lundby (Norvegia), pe doi, Katarina Althaus (Germania), iar pe ultimul loc, Sara Takanashi (Japonia).
Facem menţiunea că sportiva niponă deține recordul de etape de Cupă Mondială câștigate (53) și de prezențe pe podiumul competiției (93).
Sportivele noastre, foarte bune
În prima etapă, Dana Haralambie a obținut locul 25, după manşa finală în care au evoluat doar cele mai bune 30 de săritoare, precizează sursa citată.
În cea de-a doua etapă, Maren Lundby a fost încadrată pe podium de două sportive din Germania, Carina Voght și Juliane Seyfarth, Dana Haralambie clasându-se pe locul 21, după ce în prima manșă terminase pe poziția 16.
„Locul ocupat de Dana Haralambie ne dă speranțe într-o evoluție ascendentă în acest sezon, în care este programat și Campionatul Mondial de sărituri cu schiurile. Junioara Diana Trâmbiţaş nu s-a calificat pentru manşele finale, dar faptul că este calificată în Cupa Mondială și evoluează alături de elita feminină a disciplinei este, la vârsta sa, o performanță în sine”, precizează Inocenţiu Voinea.
Acesta spune că directorul Cupei Mondiale feminine, japoneza Chika Yoshida, prezentă la Râşnov, a apreciat că etapele din România au fost de departe cele mai bine organizate competiții din acest sezon, iar meritul principal revine Federației Române de Schi Biatlon care a primit, la rându-i, suportul financiar al Ministerului Tineretului și Sportului, al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, dar și al autorităților locale din Râşnov și al partenerilor săi tradiționali Dexion, Husqvarna, Rossigol, Goscom Răşnov, precum și Consiliul Județean Brașov.
La aceştia se adaugă cei peste 100 de voluntari, care au aplicat pe pagina de facebook a competiției.
Jurnaliştii străini, impresionaţi de numărul de spectatori
La eveniment au fost prezenţi peste 20 de jurnalişti străini, sosiţi de pe toate meridianele, din Japonia şi până în Statele Unite ale Americii, alături de alţi peste 30 de ziarişti români.
Ei au consemnat îregistrarea recordului de spectatori pentru o etapă feminină, 5.600 de râşnoveni, bucureșteni, brașoveni sau din alte localități ale județului, dar și din Japonia, Norvegia, Slovacia sau Polonia, spectatori care au devenit buni cunoscători ai acestei discipline în care FRSB, prin programul strategic pe termen mediu și lung "Construim pentru viitor", elaborat cu 10 ani în urmă, și-a propus ca obiectiv pătrunderea în elita mondială.
„Ceea ce putem spune că s-a realizat după ce atribuirea de către Federația Internațională de Schi a unor astfel de competiții de vârf a devenit deja o tradiție și nu o excepție. Etapele de Cupă Mondială, organizate pentru a cincea oară în România, la Complexul pentru sporturi de iarnă de pe Valea Carbunării, au fost o pledoarie pentru capacitatea țării noastre de a fi o opțiune pentru organizarea în 2024 a Jocurilor Olimpice pentru Tineret, o bună ocazie de a arăta întregii lumi atât frumusețile din Carpați, cât și valorile noastre culturale, demne de patrimoniul mondial”, a menţionat Inocenţiu Voinea.
Trebuie subliniat faptul că la Râşnov s-a desfășurat cea mai spectaculoasă competiție a acestui sezon a Cupei Mondiale.