Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Guvernul ridică pragul de imigranți non UE la 20.000 –  crește de la an la an

© REUTERS / Laszlo BaloghMigrants make their way after crossing the border at Zakany, Hungary October 16, 2015.
Migrants make their way after crossing the border at Zakany, Hungary October 16, 2015. - Sputnik Moldova-România
Abonare
Proiectul de hotărâre de Guvern care stabilește contingentul de muncitori din state care nu fac parte din Uniunea Europeană prevede o cotă mai mare cu 5000 de persoane față de anul trecut.

BUCUREȘTI, 25 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Executivul vrea să mărească numărul de imigranți din state non UE care pot munci în țara noastră.

Anul trecut, această cotă a fost de 15.000 de persoane, iar în 2017, de 8500 de persoane. Se observă cu ușurință cum numărul a crescut alarmant de la an la an.

La această oră, numărul total de imigranți veniți la muncă în România este de  peste 20.000 de persoane.

Proiectul de hotărâre de guvern care stabilește contingentul de muncitori din state non UE care pot fi admiși pe piața muncii prevede o cotă de imigranți de maxim 20.000 de persoane. Este un număr de aproape patru ori mai mare decât cel din perioada 2015-2016.

Asiaticii, soluția angajatorilor români

Angajatorii din HoReCa, din construcții și chiar din retail au adus în ultimii ani angajați din Vietnam, Nepal sau Filipine pentru a acoperi deficitul de personal generat de plecarea în străinătate a muncitorilor români, notează zf.ro

Vlad Firsa, directorul de resurse umane al șantierului naval Vard Tulcea spune că, în prezent, compania are 430 de angajați vietnamenzi dintr-un total de 3600 de angajați, deci, undeva, la 15% din total. El spune că nu are altă soluție, în contextul în care lumea pleacă în Europa.

Compania a recrutat vietnamezi pentru poziții de lăcătuși și sudori. Acestea sunt cele mai frecvent întâlnite meserii în cadrul șantierului. Firma acoperă, pe lângă salariu, și cheltuielile de transport, adică biletul de avion dus întors, cazarea și masa.

”Românii continuă să plece, iar fenomenul migrației externe s-a amplificat în ultimii ani. Dacă într-o vreme ne plecau 7-8% din totalul angajaților dintr-un an, fluctuația s-a dus acum la 15% pe an, iar uneori sare de acest prag. Există luni în care avem undeva la 30, 50, 60 de plecări de muncitori care pleacă în Italia, Franța sau Germania”, a adăugat Ivan Firsa.

La sfârșitul anului trecut, ”stocul” imigranților din țările non UE care lucrează în România era de aproape 25.000 de persoane.

Fluxul de știri
0