BUCUREŞTI, 16 ian – Sputnik, Doina Crainic. Înfrângerea zdrobitoare suferită de guvern în Camera Comunelor, cea mai gravă din istorie în ceea ce privește marja de pierdere, a atras critici la adresa prim-ministrului din toate flancurile politice. A reacţionat şi Nigel Farage, unul dintre cei mai cunoscuţi susţinători ai Brexit.
„Un eșec catastrofal al conducerii Theresei May. Dacă are simţul onoarei, atunci va demisiona”, a scris politicianul pe Twitter.
Farage a postat un videoclip care a fost înregistrat înainte de vot, în care acesta a prezis în mod corect eşecul în parlament al planului lui May și i-a avertizat pe susţinătorii săi cu privire la intenţia evidentă a elitei politice de a „încerca să determine organizarea unui al doilea referendum” privind „divorțul” dintre Marea Britanie şi UE.
Parliament has voted down Theresa May’s terrible Brexit deal. Join us on Thursday in Westminster as Leave Means Leave pushes for a WTO Brexit! https://t.co/KPehbLYm4F pic.twitter.com/i8VcZgT1FW
— Nigel Farage (@Nigel_Farage) 15 ianuarie 2019
„Este foarte posibil să ieşim fără un acord cu OMC și, în ceea ce mă privește, lipsa unui acord nu e o problemă. Dar este mult mai probabil ca mulți din clasa noastră politică să încerce să evite o astfel de situaţie”, a avertizat Farage.
Chiar dacă Westminster va reuşi să determine organizarea unui nou referendum privind Brexit, un nou vot va reflecta chiar un sprijin şi mai mare pentru ieşirea din UE, este de părere Farage.
„Britanicii pot fi un popor foarte placid, dar vă promit: dacă sunt provocaţi prea mult, devin ca un leu care rage. Vom fi și mai sfidători dacă va trebui să ne confruntăm cu un al doilea referendum și vom câștiga cu o majoritate şi mai mare”, a declarat miercuri politicianul.
Acordul lui May privind Brexit, convenit cu UE anul trecut, au fost respins marți în Parlament cu 432 de voturi împotriva a 202. Votul covârşitor de respingere a planului l-a determinat pe liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, să depună o moțiune de cenzură, care va fi dezbătută miercuri seara.