Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Analist: Renunţarea la gazul rusesc ar fi „sinucidere economică” pentru Europa

© Sputnik / Егор Еремов / Accesați arhiva multimediaГазораспределительная станция
Газораспределительная станция - Sputnik Moldova-România
Abonare
Încercările Washingtonului de a împiedica furnziarea de gaze naturale rusești către Uniunea Europeană prin proiectul de conducte Nord Stream 2 va conduce cu siguranţă la un rezultat nedorit, potrivit unui expert geopolitic.

BUCUREŞTI, 14 ian – Sputnik, Doina Crainic. Cu cât SUA exercită mai multă presiune asupra europenilor, cu atât riscul va fi mai mare ca europenii să se detașeze de SUA și să încerce să încheie o înțelegere mai bună cu Rusia, a declarat pentru RT expertul geopolitic Dr. Pierre-Emmanuel Thomann, care conduce cercetarea geopolitică de pe Eurocontinent.

Трубы для строительства газопровода Северный поток-2 - Sputnik Moldova-România
Rusia
Gazprom a construit 380 km ai gazoductului Nord Stream-2

„Nu putem renunța la importul de gaze rusești, aceasta ar fi sinuciderea economică. Astfel, americanii au o limită în capacitatea lor de a exercita presiuni”, a subliniat analistul.

Comentariul vine în contextul în care ambasadorul Statelor Unite în Germania, Richard Grenell, a transmis avertismente către companiile germane, amintindu-le despre sancțiunile serioase cu care s-ar putea confrunta pentru participarea la construirea conductei Nord Stream 2, care va conecta Germania la resursele Rusiei.

Ulterior, Ambasada SUA a clarificat că scrisorile trimise nu reprezintă o amenințare, ci mai degrabă o afirmare a politicii SUA. Totuşi, clarificarea nu a împiedicat un număr de politicieni germani să-și exprime nemulţumirea.

„Problema referitoare la politica energetică europeană trebuie decisă în Europa, nu în SUA”, a declarat ministrul german de externe Heiko Maas.

Nord Stream 2 - Sputnik Moldova-România
Economie
În Suedia au început lucrările de construcție a gazoductului Nord Stream-2

„Ambasadorul american pare să dea impresia că este un vicerege al împăratului Washingtonului”, a declarat deputatul Fabio De Masi, membru de frunte al partidului de stânga PDS, îndemnând Casa Albă să-l mustre pe Grenell.

„Formularea de către ambasadorul SUA de amenințări directe la adresa companiilor germane constituie o nouă înăsprire inacceptabilă a tonului în relațiile transatlantice, situaţie faţă de care guvernul federal trebuie să protesteze”, a declarat Juergen Hardt, purtătorul de cuvânt al partidului CDU/CSU în chestiuni de politică externă.

Nord Stream 2, un proiect comun la care participă Gazprom din Rusia și cinci mari companii europene de energie, este în prezent finalizat în proporţie de o treime. Se estimează că conducta de 9,5 miliarde de euro va dubla capacitatea exporturilor rusești de gaze către Germania prin Marea Baltică și se aşteaptă să intre în funcțiune până la sfârșitul acestui an.

Fluxul de știri
0