BUCUREȘTI, 11 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp s-a încheiat întâlnirea la vârf între primul ministru Dăncilă și ”premierul Europei”, Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. Imediat, cei doi au ținut o conferință de presă.
În cuvântul său, Viorica Dăncilă a reiterat temele principale și obiectivele președinției române a Consiliului Uniunii Europene. Teme grave, ca Brexit, migrație excluziunea socială etc. pe care premierul le-a formulat conform textelor cunoscute din intervențiile anterioare.
Dar, în mijlocul acestor fraze obișnuite în asemenea situații, premierul a introdus o ”cheie”, mai bine zis condiția fermă pe care România o pune țărilor Uniunii Europene.
”Dorim ca la sfârșitul acestor 6 luni ale președinției române a Consiliului UE să obținem acordul politic al țărilor UE pentru primirea României în spațiul Schengen”, a spus Dăncilă, arătând că nu pierde nici direcția, nici timpul în această privință.
Cu alte cuvinte, premierul a expus condiția clară pe care România o pune Europei și Comisiei Europene – nu vă mai jucați, rezolvați opoziție interesată a celor care nu ne permit accesul în spațiul de liberă circulație!
De remarcat că mesajul acesta ferm, direct, l-a încurcat vizibil pe președintele Juncker, care a dat un răspuns favorabil, încercând totuși să explice ce poate și ce nu poate face Comisia pentru convingerea unor state.
Juncker a abordat și subiectul spinos a conflictelor interne din România. Președintele CE a recunoscut că, prin prezența premierului Dăncilă, are siguranța că România nu va exporta conflictele sale, fiindu-i cunoscută politica de conciliere a premierului român.
”Viorica, am încredere în tine că vei face ceea ce trebuie și știu că ești ferm atașată valorilor europene”, i-a spus președintele CE premierului român.
A urmat sesiunea de întrebări, unde a venit o întrebare bombă din partea reprezentatei TVR: cum comentează Juncker și Dăncilă mesajele anti-europene venite din România.
Președintele CE a dat un răspuns bazat pe experiența sa în fruntea Europei. ”Suntem obișnuiți cu atacurile la adresa Comisiei Europene”. Un răspuns care a încercat să trimită în banal o situație gravă din UE – din state precum Italia, Franța, Olanda, dar mai ales în grupul de la Vișegrad.
Cu totul alta a fost reacția premierului Dăncilă, care a dat un răspuns ce va face valuri în Europa.
”Mesajele anti-europene nu-și vor găsi ecou dacă Bruxelles-ul dă răspunsul adecvat, dorit de cetățenii români”, a spus Viorica Dăncilă spunând clar CINE este vinovat de mesajele anti-UE și eurosceptice. ”Mesajul anti-european va rămâne doar un mesaj dacă cetățenii se vor regăsi în politicile europene”, a subliniat premierul român.
De aceea, a punctat Dăncilă, ”mesajul nostru este de coeziune, de respect și egalitate între partenerii europeni” – premierul referindu-se, evident, la teoriile Europei ”cu mai multe viteze”, îmbrățișată și de unii lideri ai Comisiei – și care nemulțumește mulți cetățeni europeni.
Un răspuns inteligent și curajos al premierului român, care pune accentul pe responsabilitatea celor de Bruxelles, de la care cetățenii așteaptă ”politici în care să se regăsească”, altfel existând riscul curentului anti-european sau chiar al apariției ideilor extreme.