Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Veşti rele – transportatorii români şi cei est-europeni vor fi cei mai afectaţi - proteste

© Photo : Facebook / Lorina NeaguProtestele transportatorilor, București
Protestele transportatorilor, București - Sputnik Moldova-România
Abonare
De altfel, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri au anunţat deja că vor protesta astăzi în faţa Comisiei Europene de la Bucureşti pentru stoparea adoptării Pachetului Mobilitate 1.

BUCUREŞTI, 11 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Protestul coincide cu vizita la Bucureşti a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a Colegiului Comisarilor ce vor participa la Ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei Române la Consiliul Uniunii Europene.

Potrivit UNTRR, protestul are drept scop conştientizarea factorilor politici decidenţi de la Bucureşti şi Bruxelles cu privire la pericolul pe care îl reprezintă adoptarea acestui nou pachet de reglementări care va închide piaţa transporturilor vest europeană pentru transportatorii rutieri din est.

Transportatorii acuză existenţa unor măsuri „vădit protecţioniste, inadmisibile într-o piaţă liberă cum se autocaracterizează Uniunea Europeană”, notează agerpres.ro

Transportatorii români sunt chemaţi să se alăture protestului pentru stoparea adoptării Pachetului Mobilitate 1 prin votul europarlamentarilor români şi a celor europeni, precum şi prin poziţia şi măsurile care vor fi adoptate în următoarele 6 luni în care România va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, precizează sursa citată.

Ce cuprinde Pachetul mobilitate 1

Acest pachet a fost publicat de Comisia Europeană pe 31.05.2017 şi cuprinde importante propuneri de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere. Şi anume, este vorba despre propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detaşării nr. 71/1996 la transporturile rutiere; propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti; propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie şi a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piaţa de transport rutier de marfă.

Pachetul Mobilitate 1 va intra în procedura de trialog pentru armonizarea poziţiilor celor 3 instituţii europene – Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul de Transport UE în vederea aprobării textului final. Acest lucru se va întâmpla după aprobarea poziţiei Parlamentului European.

Proteste la Bruxelles

Joi, în faţa Parlamentului European - Piaţa Luxembourg, va avea loc un alt protest faţă de Pachetul Mobilitate 1, la care va participa şi Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), alături de celelalte organizaţii patronale din România şi nu numai.

Transportatorii spun că propunerile cuprinse în Pachetul Mobilitate au fost realizate pe fondul protecţionismului în creştere al statelor Membre din Vestul UE reunite în cadrul Alianţei Rutiere.

În aceste condiţii, transportatorii români şi est-europeni vor fi cei mai afectaţi prin măsurile propuse, care vor determina creşterea semnificativă a costurilor de operare şi restricţionarea transporturilor rutiere internaţionale operate de aceştia în cadrul UE.

Fluxul de știri
0