Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Băsescu uimește – Guvernul Dăncilă poate asigura ”o preşedinţie excelentă şi curajoasă”!

© AFP 2024 / THIERRY CHARLIERTraian Băsescu
Traian Băsescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Traian Băsescu știe că rolul dificil în președinția CUE revine guvernului Dăncilă - pe care dorea să-l demită – acum însă cârmaciul a schimbat direcția și acordă României – deci în primul rând Guvernului - șanse de succes deplin!

BUCUREȘTI, 10 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Putem avea o preşedinţie excelentă şi curajoasă!”, titrează fostul șef al statului o interesantă postare pe pagina sa de Facebook, referitoare la preluarea de către țara noastră a conducerii Consiliului UE.

Mai întâi, Băsescu aruncă o privire critică -  ”Preşedinţia României pare a fi sortită a se desfăşura în cenuşiul ultimelor preşedinţii ale Uniunii Europene, fie că ne referim la cea a Bulgariei sau la a Austriei”.

Cenușiul lui Băsescu înseamnă ”aceleaşi teme prioritare” - migraţie, BREXIT, azil, securitatea frontierelor, buget UE şi buget zonă Euro, politica agricolă comună etc. etc. – explică fostul președinte.

”Nimic nou sub soare, iar la sfârşitul mandatului românesc aceeaşi listă va fi transferată următoarei preşedinţii cam în acelaşi stadiu de la preluare iar calificativul primit de România va fi „decent” şi ţara se va aşeza ţanţoşă pe lista lungă a ţărilor în a căror preşedinţie nu s-a înregistrat nici un progres în crearea unei viziuni legată de viitorul Uniunii Europene”, scrie Băsescu. 

Traian Băsescu, eurosceptic?! Pasajul anterior nu e doar critic, ci pare chiar sceptic în privința instituției europene – CUE, care nu face decât să se complacă în ”cenușiu” și să ”transfere aceeaşi listă” de la o președinție la alta. Și, vom citi imediat, UE e pentru Traian Băsescu ”debusolată şi fără curaj în a-şi defini propriul viitor”.

În schimb, acum apare surpriza – România poate schimba asta, crede Băsescu.

”România poate zgâlţâi Uniunea Europeană care pare debusolată şi fără curaj în a-şi defini propriul viitor, lansând de la înălţimea Preşedinţiei Rotative a Uniunii Europene trei mari proiecte”, scrie Băsescu, explicând care ar fi acestea:

1. Bătălia pentru rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Uniunea Europeană;

2. Planificarea proceselor pentru ca în următorii 15 - 25 ani să se realizeze Statele Unite ale Europei;

3. Planificarea finanţării şi realizării în următorii 10 – 15 ani a marii magistrale fluviale de transport Rotterdam – Rin – Main – Dunăre – Constanţa.

Sigur, sunt niște obiective extrem de dificile – nu doar pentru România, ci ar fi grele chiar pentru un stat ”hegemon” cum e Germania, de exemplu. Băsescu însă merge mai departe cu raționamentul.

”Pentru fiecare din cele trei mari proiecte există soluţii dar toate implică un efort diplomatic formidabil pentru ca la sfârşitul mandatului nostru proiectul de la punctul 1 să se realizeze măcar şi printr-o amânare a BREXIT-ului în primă fază, iar cele de la punctele 2 şi 3 să rămână pe agenda Consiliului UE pentru următoarele preşedinţii”.

Ei bine, interesant este că Traian Băsescu, poate cel mai avizat șef al statului român în privința UE, știe că rolul acesta ultra dificil revine în primul rând guvernului Dăncilă - același pe care dorea să-l demită acum puțin timp – și pe care l-a catalogat în fel și chip!

Acum însă cârmaciul a schimbat direcția și acordă României – deci, în primul rând piesei de bază, Guvernul, șanse de succes deplin! Citiți și vă uimiți:

”Putem avea o preşedinţie care să primească un calificativ „EXCELENT” şi „CURAJOS”. De ce nu ?”.

Traian Băsescu a menționat că ”argumentaţia pentru susţinerea celor 3 proiecte este prea lungă pentru a fi postată”, dar a răspuns totuși – cu amabilitate, este chiar un om de dialog pe pagina de FaceBook! https://www.facebook.com/PresedinteleTraianBasescu/ - unor întrebări despre proiecte.

Ne-a atras atenția chestiunea despre proiectului al treilea, pusă de un anume ”Mihai Mihail” – ”proiectul nr 3 e specific românesc, președinția română trebuie să îl pună pe masa de lucru la Bruxelles”, scrie cititorul.

”Ar revoluţiona transportul european creând o coloană vertebrală de la Marea Nordului la Marea Neagră, cu un impact extrem de favorabil reducerii costurilor de transport şi a reducerii poluării generată de transportul rutier de mare tonaj”, răspunde Traian Băsescu.

În plus, scrie fostul președinte ”ar crea o dezvoltare industrială fără precedent de-a lungul coridorului de transport” – iar proiectul ”nu este de interes numai pentru România ci pentru toată Uniunea”.

Desigur, de idei și de ”mari proiecte” nu am dus lipsă – dar deocamdată România nu a fost în stare măcar să le înceapă. Însă Băsescu se referă la UE, ceea ce e cu totul altceva – cel puțin în teorie.

E de remarcat schimbarea de atitudine care rezultă din postare – și subiectul constructiv lansat, nu un atac răutăcios, așa cum ne obișnuise fostul președinte al României.

Fluxul de știri
0