BUCUREȘTI, 9 ian – Sputnik. Secretariatul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) recomandă Rusiei să dea prioritate în formarea delegației criteriului de reprezentantivitate a șase identități de gen, potrivit vicepreședintelui Dumei de Stat, Piotr Tolstoi.
“Colegii noștri din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei ne-au expediat o invitație în care indică asupra necesității unei abordări atente a componenței delegației, atât luând în considerație principiul reprezentativității fracțiunilor, cât și principiul egalității de gen. Dacă nu greșesc, sunt indicate șase genuri”, a spus Tolstoi.
Potrivit lui, Duma de Stat va examina această informație.
“Nu voi intra acum în detaliile acestui punct. Există anumite recomandări în ceea ce privește reprezentativitatea pe criterii de gen, care spun că în cazul în care un membru al parlamentului, indiferent de fracțiune, este un reprezentant a unui oarecare gen, acesta trebuie să fie reprezentat în delegație”, a explicat Tolstoi.
Ambele camere ale Adunării Federale urmează să-și formuleze poziția cu privire la participarea delegației Rusiei la APCE până la prima reuniune a Adunării, care va avea loc pe 21 ianuarie, a declarat jurnaliștilor șeful comisiei Dumei de Stat pentru afacerile internaționale, Leonid Sluțki.
Delegația Rusiei la APCE a fost lipsită de dreptul de vot în aprilie 2014 din cauza evenimentelor din Ucraina și unirea peninsulei Crimeea cu Rusia. În anul 2015 APCE a examinat de două ori problema restabilirii drepturilor delegației ruse, însă atunci sancțiunile au fost înăsprite. Drept răspuns, delegația Rusiei a declarat că refuză să lucreze în astfel de condiții, iar în 2016-2018 a renunțat să expedieze cererea de confirmare a atribuțiilor sale din cauza sentimentelor antirusești la Strasbourg. De asemenea, partea rusă a propus introducerea în regulamentului APCE o prevedere prin care să fie interzisă lipsirea de drepturi a unei delegații naționale.