Senatorul liberal notează că datele OFICIALE despre executia bugetului în 2018 ”apar dupa 25 ianuarie 2019” și deci doar atunci Ministerul Finanțelor ar avea ”situatia EXACTĂ și FINALĂ a execuției bugetare”.
Apoi, Câțu vine cu o ”informație bombă”, demnă de presa de scandal, nu de un senator și de un ”analist economic”:
”Aseară târziu am fost sunat din MFP și mi s-a spus că aceste cifre nu sunt reale”, scrie senatorul, care continuă cu una și mai tare: ”Darius Vâlcov le cere angajaților de la finanțe să măsluiască datele în așa fel încât execuția finală să arate exact așa cum a anunțat el, adică sub 3%”.
Sigur, dacă ”informația” ar fi fost dată în acest fel de mass media ar fi fost catalogată, pe bună dreptate și după toate regulile profesiei de jurnalist drept ”știre fără acoperire” - sau chiar ”Fake news” nu le place unor să spună acum, fără să înțeleagă măcar despre ce vorbesc.
Dar, senatorul liberal nu este jurnalist, așa că merge mai departe și anunță atacuri în serie. ”Pentru a-i opri si a-i pedepsi pe cei responsabili este nevoie de trei lucruri”, scrie Cîțu înșirând intențiile pentru viitorul apropiat: ”alo, instituțiile statului, se aude? (Curtea de Conturi, Procuratura, CSAT…)”.
Deci, senatorul PNL continuă buna tradiție a reclamării Guvernului - și asta chiar în prima zi de președinție a Consiliului Uniunii Europene, asigurată de România… chiar prin Guvernul pe care îl acuză de fals, manipulare, măsluire etc. – ajungând chiar la chestiuni de… siguranță națională, în CSAT!
Apoi, Cîțu vine cu o altă bombă: ”Îi cer public lui Teodorovici să permită ca o echipă de experți ai opoziției să verifice corectitudinea execuției bugetare” . Suntem pregătiți, spune Cîțu, fără a preciza ce înseamnă ”să verifice” din punct de vedere procedural și în care act normativ s-ar încadra așa ceva – adică un demers pe criterii politice – ”experți ai opoziției”.
Dar anunțul cel mai tare vine la final:
”Voi informa EUROSTAT de manipularea indicatorilor economici în România în scopul manipulării piețelor de capital, financiare și bancare”.
Deci, o nouă reclamație contra României – evident una stupidă, pentru că liberalul consideră că EUROSTAT are nevoie de informațiile primite de el prin metoda ”Aseară târziu am fost sunat din MFP”.
Cu alte cuvinte, Cîțu nu atacă doar România, ci jignește și Eurostat, deci implicit și Comisia Europeană.
În plus, dacă Florin Cîțu are date concrete privind ”manipularea piețelor de capital, financiare și bancare” - ar trebui să știe că așa ceva e cuprins în Codul Penal, deci ce mai stă?... Înainte de Eurostat trebuie să ”informeze” procuratura!
”A informa” presupune date precise, nu un atac politic! Sau doar despre asta e vorba, de fapt, de un atac politic menit să continue scandalul anului trecut pe plan intern și internațional?
Cert e că anunțul făcut pe Florin Cîțu pe Facebook în prima zi anunță un an la fel de scandalos și lipsit de o minimă urmărire a interesului național. Cîțu e senator, are la dispoziție pârghiile controlului parlamentar, chiar ale comisiilor și subcomisiilor speciale de anchetă – problema e că acolo trebuie să argumenteze concret, cu probe – spre deosebire de atacurile pe Facebook, în media sau prin delațiunile către Europa, o meteahnă tare veche a românilor…