BUCUREŞTI, 24 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Pasionaţii de drumeţii montane trebuie să ştie că în masivele Făgăraş şi Bucegi, la altitudini de peste 1800 de metri este risc de gradul patru – pe o scară de la unu la cinci – de producere a avalanşelor. În zona Ţarcu-Glodeanu este risc de gradul trei.
Potrivit Salvamont România, în ultimele 24 de ore, s-au primit 16 apeluri de urgentă, cele mai multe pentru formaţiunea din Sinaia.
De asemenea, s-au primit apeluri pentru Salvamont Predeal, Salvamont Buşteni, Salvamont Municipiu Braşov, Salvamont Caraş Severin, Salvamont Gorj, Salvamont Hunedoara şi Salvamont Maramureş, precizează observator.tv.
De asemenea, s-au primit alte 19 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre zona montană.
Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie spun că actualul strat de zăpadă prezintă la suprafaţă o crustă de gheaţă şi plăci de vânt peste care s-au depus până la 10 centimetri de zăpadă proaspătă.
Pe fondul ninsorilor mai consistente, un nou strat de 10-20 cm va continua să se depună. Coeziunea dintre straturile mai noi şi cele mai vechi de zăpadă este scăzută, sporind astfel instabilitatea generală a întregului strat însuficient stabilizat.
„Datorită intensificărilor de vânt, pe văi şi în zonele adăpostite se vor acumula în continuare noi depozite de zăpadă, iar pe versanţi se vor forma noi plăci de vânt cu rezistenţă scăzută. Pe pantele suficient de înclinate, chiar şi spontan se pot declanşa avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de slabe cu turişti sau schiori”, au precizat, pentru sursa citată, reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.