Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Rețetele salatelor rusești nelipsite pe masa de sărbătoare

© Sputnik / Алексей Куденко / Accesați arhiva multimediaСалат "Оливье"
Салат Оливье - Sputnik Moldova-România
Abonare
Vă propunem rețetele a două salate tradiționale rusești, populare în perioada sărbătorilor de iarnă: olivier și shuba

BUCUREȘTI, 23 dec — Sputnik. Vă prezentăm aici două salate rusești, bucate nelipsite pe masă de sărbătorile de iarnă în Rusia și republicile din fostul spațiu sovietic.

Salata Olivier — salată rusească, inventată de un francez

Salata Olivier este foarte populară în Rusia, precum și în fostele republici sovietice, care nu poate lipsi de pe nicio masă de sărbătoare, mai ales de Revelion. Salata își trage denumirea de la bucătarul de origine franceză  Lucien Olivier, care deținea restaurantul de bucate franceze "Hermitage" la Moscova în anii 60 ai secolului XIX. În Occident, salata este cunoscută și drept "salată rusească". Cea mai veche menționare scrisă a unei rețete a salatei "Olivier" datează din 1894, în revista "Nasha Pisha".

Din păcate, rețeta originală a salatei a fost ținută mereu în secret de autorul său, care a preferat să ia acestă informație cu sine în mormânt. Cu toate acestea, în anul 1904, unii culinari au reușit să restabilească versiunea apropiată de original a salatei, aflând ce ingredient a folosit autorul. Odată ce pentru oamenii sovietici ingredientele rețetei originale reprezentau un lux, în URSS au fost inventate alte versiuni ale salatei, în care ingredientele scumpe sau rare au fost substituite cu produsele accesibile oricărui cetățean sovietic. Anume această versiune "economă" a rămas în memoria cetățenilor din republicile ex-sovietice.

Astfel, în rețeta clasică sunt folosite următoarele ingrediente: cartofi fierți (4 bucăți), morcov fiert (2 bucăți), parizer Doktorskaia (500 gr), ouă fierte bine (4 bucăți), castraveți murați sau marinați (4 bucăți), mazăre verde conservată, maioneză, sare, piper negru.

© Sputnik / Алексей Куденко / Accesați arhiva multimediaSalată "Olivier"
Rețetele salatelor rusești nelipsite pe masa de sărbătoare - Sputnik Moldova-România
Salată "Olivier"

Shuba — hering sărat, "îmbrăcat în blană"

Salata shuba a devenit foarte populară în URSS în anii 70. Din rusă, "shuba" se traduce "haină de blană". Adică, e vorba de "haina" în care este îmbrăcat heringul sărat. Potrivit unei legende, salata ar fi fost inventată în 1918 de Anastas Bogomilov, care avea o rețea de crâșme la Moscova. Potrivit unei versiuni, denumirea salatei ar proveni de la abrevierea lozincii: Shovinizmul i Upadku — boikot i Anafema ("Șovinismului și Decadența — Boicot și Anatema").

Pentru salată se folosesc următoarele ingrediente: fileu hering sărat (450 grame), ceapă (1 bucată), cartofi fierți (3 bucăți), morcov fiert (3 bucăți), 3 ouă fierte bine, sfeclă roșie fiartă, maioneză.

Fileul de hering sărat se taie în bucăți medii și se întinde pe farfurie. Deasupra se presoară ceapa tăiată mărunt și se unge cu maioneză. Următorul strat e format din cartofi trecuți prin răzătoare, iar deasupra se unge din nou cu maioneză. Cel de-al treilea strat e format din morcovul fiert, trecut prin răzătoare. Al patrulea strat este din sfeclă roșie, trecută prin răzătoare, iar deasupra se unge din nou cu maioneză. Așadar, se obțin patru straturi: hering sărat, cartofi, morcov, sfeclă roșie. În unele rețete, heringul sărat este înlocuit cu pește afumat. 

CC BY 3.0 / Alex Ex / Sea under a coat-layer saladShuba — hering sărat, "îmbrăcat în blană"
Rețetele salatelor rusești nelipsite pe masa de sărbătoare - Sputnik Moldova-România
Shuba — hering sărat, "îmbrăcat în blană"

Vinegret

Vinegret este o altă salată rusească foarte populară de sărbătorile de iarnă. Denumirea ar proveni de la franțuzescul vinaigrette, sos din oțet de vin. Unii istorici afirmă că salata ar fi fost împrumutată din Germania sau țările scandinave prin secolul XIX, fiind adaptată la cultura rusească.

La preparare salatei Vinegret se folosesc următoarele ingrediente: cartofi, morcov, sfecla roșie, varză murată, castraveți murați sau marinați, mazăre verde conservată, ceapă, ulei, sare, piper. Cartofii, morcovul și sfecla roșie se fierb și se taie cubulețe. Se adaugă varză murată tăiată, castraveți murați tăiați cubulețe, mazăre și ceapă tăiată mărunt, ulei, sare și piper — după gust. Pentru a nu permite înroșirea tuturor ingredientelor, sfecla roșie este tăiată prima și se amestecă cu ulei separat de celelalte ingrediente.

CC BY-SA 2.5 / Loyna / ВинегретSalata ”Vinegret”
Rețetele salatelor rusești nelipsite pe masa de sărbătoare - Sputnik Moldova-România
Salata ”Vinegret”
Fluxul de știri
0