BUCUREŞTI, 20 dec – Sputnik, Doina Crainic. Raportul anual a fost prezentat marți de ministrul Apărării, Serghei Shoigu, în cadrul unei întruniri prezidată de președintele Vladimir Putin.
Ministrul a oferit mai multe statistici despre situaţia forțelor armate în 2018, de la cantitatea de arme și echipamente care trebuie înlocuite cu unele moderne, până la economiile realizate prin introducerea de noi carduri electronice de identitate pentru membrii din cadrul serviciului militar. Dar au fost menţionate şi noi arme cu care s-a dotat armata rusă în acest an sau care urmează să fie dezvoltate în anul următor, potrivit RT.
În 2018, forțele nucleare rusești și-au testat capacitatea de a lansa rachete cât mai rapid posibil, a anunțat ministrul. Această abilitate este crucială într-un război nuclear total, când inamicul încearcă să distrugă arsenalul nuclear.
Un test în luna mai a implicat submarinul strategic nuclear Yury Dolgoruky, care a lansat un baraj de patru rachete Bulava din Marea Albă către o zonă-țintă din Kamchatka.
O altă lansare multiplă a a avut loc luna trecută, când un bombardier modernizat Tupolev Tu-160 a lansat 12 rachete de croazieră Kh-101 către o zonă-țintă din Arctica.
Noua armă de temut în acest an este racheta hipersonică Kinzhal. În prezent se află în testare, însă interceptorii Mig-31, care transportă marele proiectil, patrulează deja în spațiul aerian de deasupra Mării Negre și Mării Caspice. Potrivit lui Shoigu, în anul 2018 s-au desfășurat 89 de astfel de operațiuni.
Ministrul a menționat, de asemenea, desfășurarea testării sistemului laser Peresvet, care a început pe 1 decembrie. Laserul constituie răspunsul Rusiei la dezvoltarea infrastructurii globale antirachetă a Statelor Unite, însă scopul exact rămâne neconfirmat. Unii experți în domeniul Apărării consideră că acesta poate anihila sateliții Pământului prin dezactivarea senzorilor optici ai acestora.
Totodată, ministrul a confirmat rapoartele anterioare conform cărora testarea submarinului nuclear Knyaz Vladimir este în desfășurare. Submarinul este primul din varianta modernizată a Borei-A, care au îmbunătăţite capacitățile de a evita detectarea prin sistemele radar, precum și echipamentele de comunicații comparativ cu Yury Dolgoruky și celelalte două variante Boreis „obișnuite”. Shoigu a spus că Vladimir Knyaz va intra în funcţiune în 2019.
O altă armă care urmează să intre în serviciu anul viitor este sistemul hipersonic Avangard. Potrivit raportului, primul regiment de rachete dotat cu rachete Yars cu focos Avangard va fi desfășurat în 2019.
Ecologizarea zonei arctice
Shoigu a menționat progresele înregistrate de armată în dezvoltarea infrastructurii sale arctice. În acest an, aerodromul Severomorsk-1 din nord-vestul Rusiei a ajuns la un nivel minim de funcționare după ce a fost supus unei revizii generale majore, în timp ce baza de radare de pe insula Alexandra Land din Arhipelagul Franz Josef a fost dotată cu 59 de clădiri noi.
Watch AWESOME footage of Russia’s Northern fleet perform amphibious drills in Arctic waters pic.twitter.com/dkkzToDoeE
— RT (@RT_com) 2 octombrie 2017
De asemenea, anul viitor, Rusia va finaliza procesul de ecologizare a zonei arctice, constând în curăţarea de deşeuri rămase după ce trupele au fost înlăturate din aceste baze după prăbușirea Uniunii Sovietice. În urmă a rămas un nivel de poluare de aproximativ 9%, iar până la sfârșitul anului 2019 mediul va fi curăţat, a promis ministrul.