Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Acum – ultima bătălie pentru Guvern! Opoziția folosește insulte și acuzații grave

© Photo : Guvernul RomânieiPremierul Viorica Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Abonare
Este un atac dur, plin de insulte, cu un evident caracter politicianist – e puțin probabil să aibă alt rezultat în afară de un puhoi de acuzații care vor fi luate în seamă acum de presa internațională

BUCUREȘTI, 14 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Mai multe surse, printre care și Raluca Turcan, anunță că azi se va depune o Moțiune de cenzură, semnată de parlamentari din mai multe partide din Opoziție. Concret, PNL, USR și PMP vor înregistra astăzi, în Parlament, actul prin care se cere demiterea Guvernului Viorica Dăncilă.

Conform unor surse din Opoziție, ”planul de bătaie pentru răsturnarea Guvernului începe prin găsirea a 12 parlamentari PSD-ALDE dispuși să schimbe armele”, transmite ”Știri pe surse”, referindu-se, probabil, la ”tabere”, nu la ”arme”.

Majoritatea necesară pentru adoptarea moțiunii de cenzură este de 233 de voturi, din totalul de 465 aleși în 2016, din care PSD și ALDE cumulează 244 în Senat și în Camera Deputaților – la care se adaugă cei  minoritățile (cu excepția celei germane, evident), deci încă 15 – 16 voturi.

Poziția UDMR va fi probabil de a nu vota – deci, ca efect, va fi tot contra Moțiunii.

”UDMR a zis că dacă avem 12 de la PSD - ALDE plus grupul minorităților, ei se așează la discuții”, au spus sursele agenției citate.

Marea problemă o reprezintă parlamentarii (încă) PSD filiale din unele filiale în care s-au manifestat ”disidențe”.

De menționat că, la mesajul de pace și cooperare cel puțin în perioada președinției române a Consiliului UE, Opoziția PNL-USR-PMP  răspuns cu insulte – una dintre ele fiind chiar titlul propus pentru Moțiune: ”Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!”.

În Moțiune se fac alte atacuri dure: ”România e aruncată în instabilitate pentru Liviu Dragnea, moartea pândeşte în spitalele româneşti, educaţia e subfinanţată, Petre Daea este numit ”groparul zootehniei româneşti”, Tudorel Toader ”este icoana la care se închină toţi condamnaţii din penitenciare şi recidiviştii eliberaţi”, Teodorovici ”confundă ministerul cu discotecile”.

De asemenea, se spune că ”este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestui grup infracţional organizat, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României”, conform sursei citate.

Așa cum spuneam, Moțiunea este un atac dur, plin de insulte, care are și un evident caracter politicianist –pentru că este puțin probabil să aibă alt rezultat în afară de un cumul de acuzații care vor fi luate în seamă acum de presa internațională.

În al doilea rând, este un demers politicianist pentru că Opoziția NU are alternativă la (guvernarea) PSD, ci își exercită un drept – chipurile democratic, dacă insultele și atacul la credibilitatea guvernului României poate fi numit așa.

Oricum, este ultima bătălie până la finele mandatului președinției rotative a CUE, perioadă în care este greu de imaginat că Opoziția ar fi inconștientă să încerce o altă răsturnare a guvernului.

Fluxul de știri
0