Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Theresa May - moțiune de cenzură, chiar din sânul partidului - haosul Brexit

© REUTERS / Parliament TVTheresa May
Theresa May - Sputnik Moldova-România
Abonare
Vestea vine, potrivit BBC, după ce conservatorii pro-Brexit sunt din ce în ce mai încrezători că ar putea lansa o moțiune de cenzură față de prim-ministru.

BUCUREȘTI, 12 dec - Sputnik. Deputații conservatori au demarat procedura votului de neîncredere față de Theresa May ca președinte al partidului, Graham Brady, președintele așa-numitei comisii 1922 a partidului, declarând că pragul de demarare a votului a fost depășit.

Pragul de 48 de scrisori, 15% din membrii parlamentari ai partidului, a fost atins atunci când fostul ministru al cabinetului Owen Paterson a înclinat balanța în favoarea îndelungatelor zvonuri că May ar putea fi înlăturată din funcția de prim-ministru.

"Conform regulilor, miercuri, 12 decembrie, între 18.00 și 20.00 se va desfășura un vot în camera 14 a comisiei Camerei Comunelor. Voturile vor fi contorizate imediat după aceea și se va face un anunț cât mai curând posibil, seara", a adăugat serviciul de presă.

De îndată ce vestea a izbucnit, ministrul britanic de Externe a promis s-o sprijine pe May în votul ce urmează.

​Declarația vine după ce premierul britanic, Theresa May, a declarat că amână votul parlamentului asupra acordului pe Brexit, pentru a solicita colegilor săi din UE să furnizeze mai multe reasigurări în ceea ce privește viitorul frontierei irlandeze. Un număr de parlamentari au criticat decizia și au declarat că îi vor sprijini pe Laburiști dacă vor depune o moțiune de cenzură.

Fluxul de știri
0