BUCUREŞTI, 12 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Sorina Pintea a explicat că, în mod normal, ministerul pe care îl conduce trebuie să efectueze corecţii de preţuri. Cu acest prilej a explicat şi că nu s-au mai făcut asemenea corecţii din 2015. De la 1 ianuarie se aplică noile ordini de preţ.
„În trimestrul patru, chiar joi, vom promova hotărârea de Guvern cu majorarea sumei pe care o alocăm medicamentelor, astfel încât taxa de clawback să scadă, să scadă presiunea asupra firmelor, inclusiv asupra firmelor care aduc medicamente mai ieftine, astfel încât să nu mai existe această problemă presantă. Discutăm şi despre aplicarea clawback-ului diferenţiat, tot pentru a putea avantaja, într-un fel, medicamentele ieftine", a explicat Sorina Pintea.
În ceea ce priveşte situaţia medicamentelor oncologice, oficialul de la Sănătate a precizat că nu ştie situaţia unuia dintre ele. Este vorba despre cisplatin, despre care a spus că ştie doar că săptămâna trecută existau încă patru soluţii cu aceeaşi substanţă activă, dar că nu înţelege de ce nu se scriu aceste medicamente.
„Repet: aceeaşi substanţă activă, altă denumire comercială”, a declarat Pintea, potrivit stiripesurse.ro.
Conform acesteia, există şi perioade cu discontinuităţi privind obţinerea medicamentelor, generate probabil de "politica de preţ, rea voinţă, indolenţă".
Pintea a menţionat că, atunci când furnizorul nu poate să aducă medicamente la preţul mic a semnat autorizaţie de nevoi speciale. Bineînţeles că se pot aduce medicamente în cantităţi limitate la preţuri mai mari, la preţurile care se găsesc pe piaţă dar că există şi probleme de discontinuitate.