Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Dăncilă anunță o surpriză de 10 miliarde de euro. Unde vor merge banii

© Photo : Guvernul RomânieiViorica Dăncilă
Viorica Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Abonare
Guvernul va înființa un fond de 10 miliarde de euro, din care o localitate va putea finanța câte două proiecte pentru apă, canalizare, școală.

BUCUREȘTI, 11 dec – Sputnik, Daniel George Nistor. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că în bugetul pe 2019 se va regăsi şi un fond de investiţii locale, prin care localităţile vor putea opta pentru câte două proiecte de finanţare fiecare, pentru canalizare, apă sau renovarea şcolii.

OUG ar urma să fie adoptată la prima şedinţă a Guvernului. Conform inițiativei, fiecare localitate va putea dezvolta câte două proiecte pe aceste direcții.

"Pe lângă PNDL vrem să avem acest fond de investiţii locale pe care să îl dublăm pe o proiecţie financiară, pentru că, chiar dacă ne propunem să facem mai multe lucruri, dacă nu avem o proiecţie financiară nu vom realiza acest lucru", a declarat Viorica Dăncilă, citată de Mediafax

PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală) coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie în vederea asigurării unui climat investiţional atractiv pentru localităţile României.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că ordonanţa privind fondul de investiţii locale va putea intra în prima şedinţă a Guvernului.

"Este vorba despre investiţii pentru administraţia locală. S-a discutat şi la Neptun, dar bineînţeles că începând din seara aia nu a mai ţinut nimeni minte. În zilele următoare o să vedeţi în detaliu", a spus Dragnea.

El a adăugat că bugetul pentru fondul de investiţii locale este de 10 miliarde de euro.

Potrivit președintelui Camerei Deputaților, urmează ca săptămâna aceasta proiectul să fie finalizat, astfel încât la prima şedinţă de Guvern să se adopte OUG.

Mai multe precizări vor fi făcute de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), după adoptarea actului normativ.

Fluxul de știri
0