BUCUREȘTI, 10 dec, Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Noi am protestat pașnic timp de 600 de zile, fără nici un incident - incidente au fost numai când jandarmii au dat ei foc și au provocat ei, în rest nu au fost incidente”, declara ieri controversatul Mălin Bot, personajul care agită spiritele pe internet, la manifestațiile de protest și în diverse comunități ale românilor din diaspora.
Desigur, pentru individul respectiv, ura și violența verbală extremă care însoțesc postările sale nu contează, cum nu contează nici agresarea unor demnitari sau a forțelor de ordine, ori alte gesturi huliganice comise de către așa zișii protestatari. Dar ce te poți aștepta de la unul care ”l-a văzut” pe Dragnea îmbrăcat în jandarm la volanul tancului de apă?...
Acum, Bot își arăta revolta față de știrile mass media care comparau protestele din România cu cele din Franța. Evident, singura apropiere ar putea fi violența pe care Bot o neagă - și ceea ce se petrece în Franța. Ca ideologie însă – nicio legătură! În schimb, ca efect sunt similare: anarhia!
Iar astăzi - câțiva inși, cu Bot în frunte, au îmbrăcat celebrele ”veste galbene” și au făcut bâlci în fața Parlamentului. Au fost trimiși la plimbare de jandarmi, dar nu asta contează: semnalul a fost dat, aceasta era intenția.
Bot a transmis online, a bătut câmpii incitând lumea, au fost prezenți alți câțiva inși ”de profesie”, s-a venit cu portavoce – dar mai presus de orice au dat semnalul vizual – au îmbrăcat ”vestele galbene” în fața celei mai huiduite instituții din România - Parlamentul.
Ori, acesta era semnalul care trebuia dat – iar scopul e clar: sub pretextul ”Dragnea”, se ascunde un deziderat anarhic. În primul rând, nu există nicio alternativă coerentă la PSD, o altă ”putere” adevărată - dar PSD trebuie dat jos; în al doilea rând, cine ar avea interesul slăbirii ”puterii” de la București?
Există interese majore, financiare, începând cu exploatarea resurselor naturale românești - care trebuie luate pe nimic – și mergând până relaționarea cu Ierusalimul sau la diversele luări de poziție dure ale liderilor PSD pe plan național și în Europa – acolo unde Viroica Dăncilă, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae și alții au arătat o altă Românie, mult mai curajoasă.
Și, nota bene, totul sub comanda lui Liviu Dragnea, ca trebuie musai demis, chiar distrus! De ce oare, de unde această furie nemaiîntâlnită?
Păi să ne aducem aminte că șeful PSD a făcut greșeala capitală în ochii #REZIST: l-a desemnat pe George Soros drept un ”inamic personal” – și asta chiar într-o discuție cu marele inamic european al controversatului miliardar – premierul maghiar Orban Viktor! Și, cu siguranță, nici asocierea cu celălalt inamic al lui Soros, premierul Netanyahu, nu-l face pe Dragnea un personaj agreabil pentru unele grupări!
Deci, faptul că, îmbrăcând vestele galbene, Bot și compania devin din nou ridicoli demonstrează clar ce urmăresc: menținerea unei stări de instabilitate, de pericol de anarhie, de care se folosesc cei ce vor ca România să nu aibă o structură de conducere puternică, aleasă democratic, nu impusă.
Vom avea proteste și mișcări anarhice de amploare la București? Nu se poate spune sigur NU, cum nu se poate spune, din fericire, sigur DA. Dar, să nu uităm că, în timp ce la București aceste personaje creează instabilitate, în Transilvania și în Banat sunt grupări și persoane publice care incită permanent la diverse formule autonomiste, iar ecourile din partea receptorilor sunt, de multe ori, pur secesioniste.
Da, știu, suntem în UE, există o garantare a granițelor, dar nimeni nu poate să mă convingă de normalitatea unor astfel de demersuri și de ce se permite unor grupuri și indivizi să desfășoare asemenea activități.