Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Analist: ”Azi urmărim în direct o veritabilă lovitură a Opoziției contra României!”

Abonare
”În contextul actual, acest scandal cu tentă suburbană și destabilizatoare, fără a oferi alternativa politică, este doar o lovitură contra României – nu o formulă de manifestare a democrației”

BUCUREȘTI, 5 dec - Sputnik, Evan Răutu. După cum s-a anunțat, în Parlament ședința a debutat cu o tentativă de introducere pe ordinea de zi a schimbării lui Liviu Dragnea din fruntea Camerei Deputaților, în condițiile în care presa susține că Opoziția crede că PSD-ALDE nu mai au majoritatea.  

”Opoziția are dreptul să facă acest demers, este democratic”, consideră Sorin Roșca Stănescu.

Pe de altă parte, contextul este foarte complicat – chiar în acest moment Guvernul, în frunte cu premierul, se află la cea mai importantă întâlnire cu conducerea Comisiei Europene.

Urmărim în direct o veritabilă lovitură contra României, spune analistul Sputnik Dragoș Dumitriu, fost deputat.

„Viorica Dăncilă s-a dus la Bruxelles fără doi miniștri importanți, asta din cauza blocajului făcut de președinte la limita Constituției, iar acum Opoziția dezlănțuie un scandal urât în Camera Deputaților, fără un motiv clar – decât pe baza unor atacuri la persoană”, spune Dumitriu.

Analistul Sputnik consideră că Opoziția nu face o tentativă reală de preluare a puterii, ci încearcă să lovească Coaliția și Guvernul, făcând un joc periculos contra intereselor României.

”Opoziția nu a demonstrat nicio intenție reală de a prelua puterea – nu e structurată politic, în sensul unei alianțe negociate care să-i ofere o majoritate, nu a venit cu soluții – nici măcar cu o soluție alternativă de premier”, arată Dumitriu. ”De fapt, în ultima vreme, s-au atacat dur între ei”, completează Dumitriu.

Pe de altă parte, perioada iernii este cea mai grea pentru Guvern, nimeni nu e nebun să preia acum guvernul, crede analistul Sputnik, ”ar fi un dezastru pentru țară și o sinucidere pentru Opoziție și chiar pentru Iohannis”.

”Schimbarea este de durată, negocierile pentru portofolii și funcții importante în Executiv, apoi preluarea acestora ar dura enorm, în condițiile în care e o iarnă grea – și mai e puțin până la preluarea președinției Consiliului UE”.

Fostul deputat Dragoș Dumitriu mai atrage atenția asupra unui fapt: ”De la tribună s-au folosit parcă special cuvinte grele, atacuri la persoană și expresii luate direct din stradă, deci e un scandal care se vrea la limita de jos, provocând strada”.

”În contextul în care România se află în atenția întregii UE prin preluarea președinției rotative, acest scandal cu tentă suburbană și destabilizatoare, fără a oferi alternativa politică, este doar o lovitură contra statului român – nu o formulă de manifestare a democrației – iar electoratul ar trebui să-i sancționeze pe cei care au participat la așa ceva”, declară Dragoș Dumitriu. 

De fapt, prin ce a făcut azi,  Opoziția a alimentat teorii care spun că există politicieni care lucrează împotriva României la comanda unor grupări străine, spune Dragoș Dumitriu, care conchide - ”Cum să lovești în stabilitatea politică acum, când tu, de fapt, nu ai alternativă?!”

Fluxul de știri
0