Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei
BRUXELLES, 1 Dec, Sputnik, Daniela Porovăț. La 100 de ani de existență ca stat modern, România se confruntă cu marea dilemă care bântuie întreaga Europă: va continua ca stat național, își va controla propria soartă și își va asuma un destin propriu, cum fac Polonia, Ungaria și, mai nou, Italia, sau se va pierde în amestecul care a devenit Uniunea Europeană în numele căreia Angela Merkel cere renunțarea oficială la suveranitatea națională și transferul total al deciziei către Bruxelles?
Este o ironie a istoriei că tocmai în an de Centenar România semnează Pactul mondial pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată în cadrul Conferinței de la Marrackech din 10-11 decembrie, același pact pe care țări precum Statele Unite, Australia, Israel, Austria, Cehia, Polonia, Ungaria sau chiar și Bulgaria refuză să îl aprobe. Desigur, coroborat cu fuga românilor din România și cu scăderea demografică, acest pact vine ca o mănușă pentru un viitor al țării cum făuritorii Marii Uniri nici nu și l-au imaginat: unul în care teritoriul național va fi invadat de populații non-europene, așa cum s-a întâmplat în multe alte țări europene care și-au deschis granițele.
În timp ce unele state s-au trezit la realitate și au început să blocheze aceste inițiative privind migrația, precum și dictatele absurde ale Bruxelles-ului, România se aruncă, în an de Centenar, cu capul înainte într-un joc al globalizării care să diminueze și mai mult identitatea națională și să transforme patria din leagănul unei națiuni într-un teritoriu oarecare, locuit de cine apucă și gestionat de Bruxelles.
Iar migrația e doar unul dintre semnele eșecului de Centenar, în ambele sensuri, și cel al plecării românilor în bejenie spre alte zări pentru că nu mai găsesc nimic bun în țara lor, și în cel al deschiderii granițelor pentru migranții din afara Europei care vin la pachet cu probleme insurmontabile, așa cum au descoperit și țările occidentale.
În egală măsură stau mărturie a direcției greșite pe care a luat-o România dependența ei economică de companii străine și de importuri, ca și renunțarea la deciziile proprii în materie de politică externă.
La o sută de ani de existență, România modernă mai are încă o mică șansă să aleagă între a merge în continuare pe linia diminuării ca stat-națiune sau să își ia seama și să își revină în simțiri și în puteri. Pentru a evita topirea finală în creuzetul Uniunii Europene, România ar avea însă nevoie de o clasă politică naționalistă și vizionară, precum cea de la 1918, și nici așa nu ar fi foarte ușor, pentru că Bruxelles-ul s-a învățat să vadă în această țară o pradă ușoară, motiv pentru care orice încercare a PSD de a face politică națională și de a se elibera de tutela dictatorială străină se izbește de un val de contramăsuri europene.
Alegerile europarlamentare din 2019 vor arăta care țară dorește să își prezerve identitatea și care merge înainte pe drumul anulării de sine propus de Bruxelles. În acest sens, vom avea două Europe: cea formată din coloniile Bruxelles-ului, și cea formată din țările rebele care își vor afirma suveranitatea. Desigur, nicio țară nu va putea rezista singură presiunilor de la Bruxelles, și de aceea România ar trebui să se alieze cu acele state care duc lupta pentru supraviețuire în fața tentativelor repetate ale Uniunii Europene de a le îngenunchea.
PSD a făcut niște pași importanți în această direcție, primind semnale încurajatoare de la Polonia, Ungaria și Italia, țările aflate în prima linie a apărării independenței față de Bruxelles. Dar mișcări similare de rezistență, destul de puternice pentru a fi luate în seamă, există în foarte multe țări europene, chiar dacă partidele respective nu dețin puterea.
Numai prin crearea unui front unit al acestor luptători pentru statul-națiune Bruxelles-ul ar putea fi obligat să dea înapoi sau să-și limiteze măcar pretențiile imperiale.
Europa se află, într-un anumit sens, din nou în situația de dinaintea primului război mondial, numai că, de data aceasta, Imperiul e Uniunea Europeană, iar națiunile care luptă pentru a-și salva suveranitatea trebuie să lucreze împreună dacă vor să reușească. Faptul că se creează un bloc naționalist european e un semn încurajator în această direcție: așa cum globaliștii acționează ca un tot unitar ca să își impună agenda, în jurul tandemului franco-german, la fel trebuie să se organizeze și naționaliștii, lăsând deoparte ceea ce îi separă, pentru că divizați vor fi o pradă ușoară.
La o sută de ani de România modernă și de Europă a națiunilor, așa cum au rezultat în urma primului război mondial, țările bătrânului continent se confruntă din nou cu perspectiva de a fi înghițite de Imperiu.
Depinde de fiecare națiune în parte dacă Europa va continua să fie un tărâm al libertății naționale sau dacă ea va da înapoi și se va întoarce în Evul Mediu, acolo unde toate deciziile se iau într-o capitală îndepărtată unde domnesc niște indivizi nealeși de nimeni și cu puteri discreționare, așa cum sunt acum comisarii europeni, susținuți de cercurile nevăzute care îi manevrează în interesul multinaționalelor.
Europa va fi una a națiunilor sau nu va mai fi deloc, adică va lua chipul unei multinaționale imense, fără chip și fără identitate, în căutarea profitului și în disprețul total al indivizilor și al valorilor.
