BUCUREȘTI, 1 dec – Sputnik. Rusia planifică să amplaseze pe Lună o bază între anul 2036 și 2040, se spune într-un proiect de decizie al ședinței comune desfășurate de Roskosmos și consiliul pentru spațiul cosmic al Academiei de Științe, citat de RIA Novosti.
Anterior, presa a anunțase că Roskosmos și Academia de Științe a Rusiei urmează să elaboreze în decurs de trei luni un program național de explorare a Lunii, pe care urmează să îl prezinte președintelui și guvernului.
Din document reiese că activitatea bazei de pe Lună va începe cu livrarea unor încărcături de mare tonaj și efectuarea unor multiple experimente științifice.
În proiect nu se specifică ce va reprezenta în sine baza selenară. Totuși, acest lucru se menționează într-o propunere formulată de grupului comun al Roskosmos și Academia de Științe în anul 2014. O astfel de bază urmează să includă module cu sisteme de asigurare a condițiilor de trai și apărare de radiație, necesare pentru aflarea cosmonauților, centre de monitorizare spațială a Pământului, mijloace de alimentare cu energie electrică și mijloace de comunicare, standuri spațiale pentru experimente legate de prelucrarea și utilizarea substanțelor și resurselor naturale, standuri pentru dezvoltarea și testarea a noilor mijloace și tehnologii spațiale. În jurul bazei urmează să se afle un observatoriu astronomic.
O astfel de bază urmează să fie amplasată în zona polului sudic al Lunii, luând în considerație perioada îndelungată de iluminare, posibilitatea de a menține contactul cu Pământul și existența unor resurse naturale necesare pentru asigurarea condițiilor de trai.
Joi s-a anunțat că la sfârșitul anului 2025, odată cu lansarea modului de bază, se planifică demararea construcțiilor a stației naționale ruse pentru orbita Lunii. Ulterior, la stația orbitală vor fi andocate navele și modulele pentru decolare și aterizare destinate transportării cosmonauților pe suprafața Lunii.