BUCUREŞTI, 29 nov – Sputnik, Doina Crainic. Un studiu, realizat de cercetatori de la Universitatea Harvard, dezvăluie că unele obiceiuri importante pot crește speranța de viață cu cinci sau chiar cu zece ani, se precizează în studiul publicat pe site-ul universității.
Conform rezultatelor, printre aceste obiceiuri se numără o alimentaţie echilibrată, somnul de calitate și chiar un consum moderat de alcool.
Cercetătorii s-au bazat pe un experiment efectuat ca parte a acestui studiu. Ei au monitorizat 660 de voluntari, în vârstă de peste 50 de ani. Potrivit oamenilor de știință, speranța de viață are legătură mai mare cu atitudinea noastră faţă de viaţă decât cu genele bune.
Ei au ajuns la concluzia că persoanele care au o atitudine pozitivă față de viață au mai multe șanse să trăiască mai mult. În plus, persoanele care au copii îşi prelungesc viața cu doi sau trei ani.
De asemenea, oamenii de știință ne recomandă să mergem pe jos mai des, să evităm pensionarea anticipată şi să nu mergem la spital pentru orice infecție de mai mică importanţă. Ei spun că, având aceste obiceiuri simple, fiecare dintre noi poate trăi mai mult.