BUCUREŞTI, 28 nov - Sputnik. Președintele american Donald Trump a declarat că ar putea anula întâlnirea planificată cu președintele rus Vladimir Putin la reuniunea G20 din Argentina, în urma incidentului maritim dintre Rusia și Ucraina din Strâmtoarea Kerci.
Trump a declarat, într-un interviu acordat Washington Post, că așteaptă un "raport complet" de la echipa sa din securitatea națională, marți seara, despre incidentul de la strâmtoarea Kerci.
"Poate că nu voi avea întâlnirea. Poate că chiar nici nu voi avea întâlnirea", a spus Trump la ieșire.
Duminică, două nave ucrainene și un remorcher au traversat frontiera maritimă rusă, ignorând cererea legală a Rusiei de a se opri. Navele au fost reţinute, iar Ministerul rus de Externe a spus că acțiunile Kievului au fost o provocare coordonată cu SUA și UE, adăugând că Moscova va suprima orice încercare de a contesta suveranitatea și securitatea sa.