Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Andronescu dărâmă ce a făcut Pop la minister: „O alegere nefericită”

Abonare
Actualul ministru al Educaţiei Naţionale se gândeşte deja să facă schimbări majore în învăţământ, iar una vizează manualul unic.

BUCUREŞTI, 22 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. Deşi nu are nici măcar o săptămână de când a preluat conducerea MEN, Ecaterina Andronescu e pusă pe fapte mari. Noul oficial de la Educaţie se gândeşte serios să renunţe la manualul unic.

Reamintim că ideea manualului unic a fost iniţiată de Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei în anul 2017. Acesta a vorbit despre disputa existentă între ministerul pe care îl conducea şi „baronii manualelor”.

În schimb, Andronescu susţine că manualul unic „a fost o alegere nefericită”, pentru că manualele de calitate se fac numai atunci când există competiţie, precizează stiripesurse.ro

În acest an, manualele, deşi au ajuns pe băncile elevilor sau dovedit a fi pline cu greşeli. Ele au fost editate şi tipărite în premieră la Editura Didactică şi Pedagogică, instituţie subordonată statului.

Întrebarea care apare, acum, inevitabil, este dacă în spatele ideii noului ministru al Educaţiei se află numai dorinţa unor manuale de calitate sau repunerea în circuit a „baronilor manualelor”?

Fluxul de știri
0