CHIȘINĂU, 21 nov – Sputnik, Octavian Racu. Recent, ziarul britanic The Times a publicat un articol în care a dezvăluit opiniei publice internaționale o „descoperire șocantă”: desenul animat devenit foarte popular în întreaga lume - „Mașa și Ursul” - reprezintă un instrument propagandistic secret al Kremlinului, prin care se încearcă influențarea mințile oamenilor în direcția favorabilă lui Vladimir Putin. Cele două personaje ar avea drept scop crearea unei imagini pozitive, favorabile politicii externe a Moscovei.
Totul ar părea o glumă de prost gust al presei galbene sau o născocire a unui nebun internat într-un ospiciu, dacă astfel de afirmații nu ar deveni subiectul unor dezbateri și cercetări în cele mai prestigioase centre analitice din Occident. Ceea ce pare de neconceput pentru o minte lucidă devine unul din punctele strategiilor concepute la cel mai înalt nivel. Mașa și Ursul au toate șansele să fie definiți drept inamicii numărul ai sistemelor de apărare NATO, așa cum era cândva Osama bin Laden. Cum s-a ajuns la astfel de absurdități?
Năluca propagandei ruse bântuie prin Europa...
Unul din personajele filmului sovietic “Locul înâlnirii nu poate fi schimbat”, intelectualul Gruzdiev, spune într-un episod, citându-l pe Confucius: “Este greu să găseşti o pisică neagră într-o cameră întunecată, atunci când ea nu se află acolo”. Iată că pentru a justifica o pătrundere abuzivă în această cămară, e nevoie de inventarea unui pisici negre. La urma urmei, obiectivul nu este identificarea felinei, ci însuși procesul de explorare.
În războiul informațional declanșat împotriva Rusiei, dar și împotriva oricărei opoziții politice antisistem a fost pus în circuit un concept care a devenit un instrument universal de apreciere a tuturor instituțiilor media tradiționale și online – “narativul sau discursul propagandei ruse”.
Ce reprezintă această construcție? Nu e vorba nicidecum de o agendă ideologică oficială, asumată de Rusia pe plan intern sau la nivel internațional, și nici de vreun export al revoluției, așa cum era pe vremea URSS. Conceptul nici măcar nu include poziția autorităților ruse în ceea ce privește diverse probleme în relațiile internaționale – astfel de detalii provoacă un interes mai mic (pentru că sunt declarative și vizibile) pentru think-tank-urile americane și europene, fiind un subiect de studiu separat. „Narativul propagandei ruse” nu este un rezultat al analizei de conținut al mass-media rusești – care este suficient de diversă ideologic, ci precede orice analiză.
Preocuparea cea mare este ațintită spre o fictivă “agenda ascunsă a Kremlinului”, care prinde tot mai mult contururile unei “teorii a conspirației globale”. Trăsăturile construcției “narativului propagandei rusești” sunt specifice oricărei teorii a conspirațiilor: existența unui dușman invizibil care este omniprezent, atotputernic, viclean și perfid – sursa tuturor relelor existente sau care urmează să apară, o cauză a tuturor crizelor și neîmplinirilor.
Desigur, odată ce acest dușman nu poate fi identificat – cetățenilor li se cere să dea dovadă de vigilență maximă față de orice informație, cuvântare publică, se solicită o mobilizare totală pentru identificarea și scoatere la iveală a “tuturor planurilor perfide ale inamicului”, deconspirarea persoanelor care pot fi suspectate de calitatea de “agent al conspiratorului”. În fine, cea mai importantă trăsătură a oricărei teorii a conspirației reprezintă lipsa unei explicații a motivației inamicului: ea nu ne vorbește despre motivul rațional pentru care “personajul malefic” și-ar propune să provoace toate relele – el este rău prin definiție, asemenea unui Grinch care fură bradul de Crăciun doar pentru simpla plăcerea de a crea o proastă dispoziție oamenilor. Criza imigranților în Europa, Brexit, alegerea lui Trump, mișcările separatiste din Catalonia, seismele, inundațiile și ninsorile din Europa, ascensiunea mișcărilor populiste – toate sunt rodul hackerilor, boturilor, trollilor ruși, pe care nimeni niciodată nu i-a văzut, însă toți sunt convinși că ei există și sunt porniți să intervină în toate alegerile să provoace proteste, nemulțumiri, doar pentru că țin neapărat să perturbe liniștea și pace în “lumea civilizată”. În contextul crizelor prin care trec statele occidentale, inventarea unui dușman extern invizibil, care este prezent în toate segmentele societății este foarte comodă pentru centrele de luare a deciziilor.
“Discursul propagandei ruse”, e ceva foarte volatil și lipsit de o structură internă clară – experții occidentali atribuie acestei construcții imaginare orice s-ar considera respingător și inacceptabil pentru o mare parte a societății vestice: fundamentalistul religios, naționalismul, xeonofobia, homofobia, rasismul și nazismul, militarismul, misoginia etc. Odată inventat și impregnat cu toate calitățile negative posibile și imposibile, conceptul “narativului propagandei rusești” este prezentat drept un pericol pentru unitatea de nezdruncinat al lumii occidentale, pentru contracararea căruia se poate recurge la orice metode, inclusiv prin aplicarea cenzurii și încălcarea oricăror drepturi considerate sacre în orice societate vestică.
Spre exemplu, grupul “East StratCom Task Force”, înființat de Serviciul European de Acțiune Externă publică periodic buletinele legate de „campaniile de propagandă rusească”. Dacă inițial obiectivul grupului era identificarea “fake news-urilor” astăzi acesta este preocupat de identificarea “narativului propagandei rusești” în tot spațiul mediatic, dar și cu îmbogățirea acestui concept cu noi elemente. Spre exemplu, orice afirmații despre susținerea grupărilor naționaliste de către autoritățile de la Kiev, sporirea sentimentelor ostile migrației în Europa Occidentală sau caracterul ofensiv al “scutului antirachetă” sunt incluse implicit în categoria “fake-news”, „opinii incorecte” și “propagandă ostilă”, chiar dacă sursa nu este una rusească și nu are nicio tangență cu Rusia. În realitate, grupurile de genul East StratCom Task Force (exact așa cum se întâmplă și cazul RAND – în SUA sau LARICS, în România) sunt preocupate nu atât de analiza unor campanii de propagandă, ci mai curând de inventarea unor elemente pentru completarea puzzle-ului imaginar al existenței unui „război hibrid”, care ar justifica ulterioarele “reacții de apărare”, exprimate prin niște decizii politice concrete, la nivel național, NATO sau UE.
Cum măsori „nivelul propagandei ruse” în organism
În următoare etapă, acest instrument de măsurare a „nivelului de apropiere de Rusia” sau a “nivelui de ostilitate față de lumea civilizată și liberă” este utilizat în cadrul diverselor centre de cercetare în analiza nu doar a presei rusești, dar și a postărilor din rețele de socializare și chiar a portalurilor de știri care nu au nicio tangență cu Rusia sau cetățenii ruși.
Conceptul de “discurs al propagandei rusești” este aplicat ca o axiomă la monitorizarea oricărei persoane publice, expert, internaut, jurnalist sau instituții media indezirabile, care, pe de o parte sunt trecuți în listă neagră, pe de altă parte sunt prezentați în studii drept dovadă în plus a existenței fenomenului conspiraționist.
În același timp, conform acestui criteriu sunt selectate într-un mod cu totul arbitrar materiale din presa – indiferent dacă este vorba despre o știre, o opinie a unui expert sau material analitic. După atribuirea fiecărei entități etichetei de “propagandă rusă”, se modelează o rețea imaginară cu niște conexiuni inventate, prezentată drept organizație bine închegată, dirijată dintr-un singur sau mai multe centre de comandă – un model perfect pentru construirea tabloului unui turme de zombi care sunt pe cale să dea năvală peste oamenii pașnici. În acest fel este creată o realitate paralelă, în care este anulată orice dreaptă judecată și orice criteriu moral de apreciere. Invocarea inamicului invizibil trebuie să fie cât se poate mai credibilă, motiv pentru care este nevoie de crearea unor evenimente reale sau inventate care ar confirma că „totul e pe bune”.
În realitate, pentru propagandiștii și manipulatorii din Occident nu contează atât figura lui Putin ca om sau lider politic, cât exploatarea acelei imagini cultivate în lume de media occidentală. Vestul nu luptă cu un Putin real, ci cu un Putin imaginar. Pentru mainstream-ul vestic liderul rus, mai întâi de toate, un simbol care personifică toate coșmarurile. Chiar dacă el nu ar fi existat, Occidentul oricum l-ar fi inventat, pentru că nu își poate imagina existența fără chipul unui dușman extern care este gata în orice clipă să ia cu asalt zidurile “lumii libere”.
Vânătoare de agenți – „sunt peste tot, fii vigilent, tovarășe!”
În România cel mai clasic exemplu al inventării unei astfel de teorii ale conspirații este așa-numita “lista lui Dughin”, în care sunt incluse persoane care nu au nicio legătură unul cu altul, mulți dintre care nici nu se cunosc personal și chiar au viziuni diametral opuse, prezentată drept o rețea ocultă a agenților ruși. Cazul Coaliției pentru Familie este și el unul relevant - CpF a fost acuzată cu mai multe ocazii că ar fi un instrument al rușilor (pentru că ar promova valori pro-familie – atribuite ceea ce se numște “discursul propagandei ruse”), exact așa cum și referendumul pentru definirea căsătoriei în Constituție a fost prezentat drept o conspirație a lui Putin. În octombrie, ziare.com, spre exemplu, publică un articol întitulat: "Referendumul, primul atac ideologic al lui Vladimir Putin asupra României". Totuși, cel mai relevant caz al stupidității conspiraționiste este cel al deputatului Matei Dobrovie (un euroaltantist convins), fost membru USR, care este suspectat de a fi “om al rușilor” prin simplul fapt că face parte din Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei (AIO). Tot aici ar util să ne amintim și de manipularea în perioada protestelor împotriva fracturării hidraulice din 2013. Într-un raport al Congresului American, dedicat "războiul purtat de Moscova împotriva democrațiilor europene", publicat în ianuarie a acestui an, se afirmă că țăranii de la Pungești și Biserica Ortodoxă Română ar fi dirijați din umbră de Rusia.
De altfel, în România instrumentul propagandistic e bine pus la punct: există câteva site-uri care produc periodic “dezvăluiri despre pericolul rusesc”, iar restul instituțiilor media, chiar dacă în teorie sunt concurenți, preiau materialul și îl livrează unui anumit public-țintă, în funcție de specificul fiecărei publicații. De fiecare dată mecanismul funcționează la fel – conform aceluiași algoritm.
Nu este deloc obligatoriu să te manifești în calitate de rusofil pentru a primi o etichetă de “om al rușilor”. Este suficient să gândești, să ai opinii incomode sau să corespunzi acelor criterii prestabilite de inventatorii conceptului “discursului propagandistic rusesc”. Etichetarea a fost întotdeauna cea mai eficientă armă de reducere la tăcere oricărei persoane incomode.
Războiul este profitabil
Lupta împotriva unei năluci, totuși, aduce și anumite avantaje atunci când publicul este convins de existena unei amenințări reale, fie și una invizibilă: unii reușesc să atragă niște fonduri în proiecte de monitorizare și identificare a fake-news-urilor, alții își cultivă o imagine de experți în mediul academic și neguvernamental, presa exploatează știri de senzații, serviciile informații își sporesc atribuțiile, guvernele profită de un prilej pentru a institui cenzura și pentru a promova legi restrictive, iar politicienii acumulează capital politic sau chiar reușesc să-și lichideze concurența.
