Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Avertisment: pericolul neştiut din medicamentele pentru imunitate

© Sputnik / Рамиль Ситдиков / Accesați arhiva multimediaАптека
Аптека - Sputnik Moldova-România
Abonare
Medicii atrag atenţia că folosirea „după ureche” a suplimentelor alimentare şi a medicamentelor pentru stimularea şi creşterea imunităţii la copii pot avea efecte dezastruoase.

BUCUREŞTI, 13 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. Mitul medicamentelor care promit întărirea sistemului imunitar e dărâmat de medicii români, care spun că efectul acestor tratamente este nul, în cel mai bun caz.

„Nu există posibilitatea de a creşte imunitatea apăsând pe un buton”, este de părere medicul primar boli infecţioase Adrian Marinescu, care precizează că de multe ori se exagerează şi se consideră că dacă luăm 1000 de vitamine ne creştem imunitatea, ceea ce este greşit. Acele suplimente au rolul lor, dar nu pentru a creşte imunitatea.

Despre lipsa studiilor care să demonstreze eficienţa acestor produse s-a pronunţat şi medicul primar imunolog Brânduşa Popescu, care a declarat că „nu e bine să intervin nespecific cu aşa-zisele imunostimulatoare care pot fi de diverse tipuri”.

„Eficienţa nu este dovedită. Nu sunt studii care să ateste eficienţa lor”, a precizat medicul, potrivit digi24.ro

Puteţi face chiar mai mult rău decât bine dacă luaţi suplimente atunci când nu este cazul, pentru că efectul poate fi unul de bumerang. Paradoxal, imunitatea în exces este periculoasă.

„Îmi stimulează sistemul imun şi dacă le recomand pe o perioadă mai lungă de timp fie îmi perturbă sistemul imun şi pot să apară tulburări de tip autoimun, bolile autiomune şi alergii sau poate să se dezvolte dependenţa. Atunci organismul nu va mai reacţiona la aceste produse”, a explicat medicul primar apifitoterapeut Ruxandra Constantina.

Efectele secundare nu se opresc aici. Şi aceasta fiindcă, aşa cum a precizat medicul Petruţescu, pot apărea reacţii de hipersensibilitate de tip alergic, iar ulterior, după pubertate, pot apărea boli autoimune, iar acestea sunt, din nefericire, consecinţe ale unei educaţii greşite a sistemului imunitar.

Copiii au de suferit

Cel mai mult au de suferit copiii, fiindcă sunt, practic, asaltaţi cu pastile, mai ales că în rândul părinţilor este moda de a da celor mici produse pentru stimularea imunităţii.

Imunitatea unui copil se formează natural, prin introducerea lui în colectivitate, la creşe, grădiniţe şi şcoli. Ca sa se dezvolte corect, are nevoie de expunerea la viruşi şi bacterii.

Dr. Ruxandra Constantina, medic primar apifitoterapeut, atrage atenţia asupra suplimentelor pe bază de echinaceea şi spune că acestea nu se administrează în caz de perturbări autoimune şi alergii. Mai mult, dând unui copil sau adult cu alergie nu facem decât să perturbăm şi mai mult sistemul imunitar. Aceasta nu se administrează niciodată în paralel cu chimioterapia.

Medicul precizează că au fost întâlnite cazuri de şoc anafilactic după echinaceea şi reacţii de contact dermatite alergice sau edem sever de limbă după administrarea de propolis.

Fluxul de știri
0