BUCUREŞTI, 13 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. „Ecaterina Andronescu, blestemul sistemului de educaţie românesc revine în guvern”, a scris Traian Băsescu, adăugând că doi oameni au distrus acest sistem la noi în ţară.
Este vorba, în opinia fostului şef de stat, de ministrul ţărănist Andrei Marga şi de socialista Ecaterina Andronescu, prezervând locurile de muncă a mii de suplinitori şi dascăli incompetenţi şi alungând inginerii din sistemul profesional.
Ce a făcut în trecut Andronescu pentru educaţie
Efectele se văd în lipsa forţei de muncă satisfăcător calificată.
„Cei doi, prin deciziile lor, au urmărit de fapt să avem cât mai mulţi absolvenţi de licee teoretice pentru a-i împinge către învăţământul superior cu plată în universităţi de stat sau private”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.
Toate acestea sunt doar politici ticăloase, care au ridicat analfabetismul funcţional al tinerilor la cel mai ridicat nivel din Europa azi, când România aduce forţă de muncă „acceptabil calificată” din ţări asiatice.
Fostul şef de stat a punctat, cu ironie, faptul că, „spre gloria definitivă a învăţământului românesc”, Ecaterina Andronescu a fost renominalizată pentru funcţia de ministru la Ministerul Educaţiei Naţionale în condiţiile în care „a făcut pulbere” în calitate de parlamentar în Comisia de Învăţământ chiar Legea 1/2001, Legea Educaţiei Naţionale.
„Oricum, după ce a fost extrem de critică la adresa lui Dragnea, incoruptibila Ecaterina Andronescu a sfârşit prin a-i linge ghetele stăpânului pentru un vremelnic post de ministru”, a comentat Băsescu.
Iohannis nu e sigur că Andronescu vrea ministru
„Sper că profesorul Iohannis o va trimite înapoi la partid pe Ecaterina Andronescu”, a scris Băsescu în încheierea postării sale.
În declaraţia făcută astăzi cu privire la nominalizarea Ecaterinei Andronescu pentru fotoliul de ministru al Educaţiei, şefului statului a precizat că va dura până ce va da o rezoluţie pe această propunere, „poate chiar un pic mai mult”.
„Neîntrebată, mi-a spus totuşi doamna Andronescu că în nici un caz nu va merge la minister, că lucrurile nu merg bine şi aşa mai departe”, a explicat Iohannis, potrivit ziare.com, adăugând că va dura un pic până se lămureşte dacă e dorinţa Ecaterinei Andronescu să meargă la MEN sau doar a partidului.
De altfel, joi expiră interimatul Rovanei Plumb la Ministerul Educaţiei Naţionale. Iohannis a explicat că se poate onstrui un alt interimat până se lămureşte.
Interesantă este, însă, sincronizarea în gândire şi apoi chiar în acţiune dintre Traian Băsescu şi Klaus Iohannis…