Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

"Bulgarii nu se tem să îi supere pe cei de la UE". Cum profită moldovenii

Abonare
Bulgaria atrage mult mai mulți turiști decât România pentru că are o infrastructură mai bună, dar în același timp nu se teme de sancțiuni din partea oficialilor Uniunii Europene.

BUCUREȘTI, 12 nov – Sputnik, Daniel George Nistor. Diferențele de viziune dintre cele două țări au fost sintetizate de Alin Burcea, prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), într-o emisiune la Antena 3.

Astfel, bulgarii au decis în 1996 că toate unitățile de cazare de pe litoralul lor sunt vechi și trebuie luat totul de la capăt. Iar acum, la toate hotelurile sunt noi sau recondiționate, iar noi avem "în proporție de 80%, poate chiar 90%" unități vechi, a spus Burcea.

Pe lângă aceasta, ei au însă și o politică mai dinamică de atragere a vizitatorilor. Reprezentantul ANAT a povestit că a avut mai multe discuții cu un molog bulgar, pe care l-a prezentat ca "un om cu greutate, impunător, avea 160 kg și bea vodcă la ora 6,30 dimineața". Și din acele discuții a reținut, printre altele, două cifre comparative: în anul 2013 România a acordat 18.000 de vize pentru "frații noștri de peste Prut", iar Bulgaria – 72.000. Dar "la noi dosarul pentru obținerea vizei era unul gros, iar la ei cuprindea trei file".

De altfel, Bulgaria "își asumă riscul să îi supere pe cei de la Bruxelles", după cum a menționat Alin Burcea, și acordă vize pentru turiștii extra-comunitari, de exemplu chinezi și iranieni, mai rapid și cu mai mare larghețe.

Vecinii de la sud de Dunăre au fost sancționați de Comisia Europeană și cu o amendă, de 3 milioane de euro. "Dar când l-am întrebat pe omologul bulgar care a fost câștigul, mi-a răspuns – 800 (milioane de euro încasări totale – n.r.)".

Turismul văzut din perspectiva business

Așadar autoritățile de la Sofia văd turismul numai din perspectiva business și acceptă chiar să mai achite câte o amendă, dacă veniturile compensează din plin această pierdere financiară.

Și până acum nu au fost semnalate riscuri ale acestei politici – nu au existat atacuri teroriste și nici nu au rămas mulți extra-comunitari în Bulgaria, astfel încât să distorsioneze echilibrul de pe piața muncii.

Bulgaria a atras 5,3 milioane de turiști străini în sezonul estival iunie-septembrie 2017, iar estimările pentru anul acesta se ridică la 6 milioane. 

România se află mult în urmă, care produc mult mai mulți bani decât noi. Asta deși țara noastră e de două ori mai mare și are un potential natural foarte bun.

Numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective din România, pe întreg anul 2017, a fost de numai 2,7 milioane, conform Institutului Național de Statistică (INS).

Fluxul de știri
0