BUCUREȘTI, 8 nov - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Situația președintelui Klaus Iohannis devine din ce în ce mai delicată – și asta pe baza unor probe, a unor documente oficiale scoase la iveală din surse oficiale! Ieri, postul de televiziune RTV a anunțat că nu mai puțin de ”17 dosare deschise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia l-au vizat pe Klaus Iohannis”.
”Potrivit documentelor obţinute de România TV, două dintre dosare au fost clasate cu puțin timp înainte ca Iohannis să-și preia mandatul de președintele al României”, precizează portalul www.romaniatv.net.
Datele sunt bazate pe un răspuns primit de RTV de la Parchetul Curții de Apel Alba-Iulia, din care rezultă că 9 dosare au fost clasate, iar trei ar fi primit neînceperea urmăririi penale.
Conform datelor RTV, primul dosar ar fi fost înregistrat în 2001, acțiunea în justiție soldându-se cu condamnarea unei persoane. În privința lui Iohannis, dosarul a fost disjuns la Judecătoria Sibiu.
”Dosarul avea ca speță o moștenire, în care mama soției președintelui primise o parte - ulterior, Carmen Iohannis a cumpărat de la mama ei moștenirea, după ce aceasta o obținuse prin acte false”, precizează DC News.
Alte dosare celebre sunt cel legat de retrocedările către Forumul Democrat German (FDGR), în care Iohannis a avut calitatea de inculpat, dar care a căpătat ulterior valențe politice internaționale, ajungându-se chiar la ignorarea sau negarea unor decizii ale statului român sub semnătura Regelui Mihai!
Alt dosar, care pare a reveni în atenție, se referă la retrocedarea unei clădiri cu spațiu comercial. Cazul revine, fiindcă denunțătoarea din acel caz, Elena Pătru, a revenit cu declarații.
”Eu am băgat 4 miliarde de lei vechi în modernizarea acestei clădiri - acest individ a pus la cale un plan de retrocedare fantomă”,a declarat Pătru la RTV, vorbind chiar de Klaus Iohannis.
Acest dosar a ajuns la DNA, domnul Țuluș l-a plimbat, spune Elena Pătru, care face o declarație foarte gravă:
”Am fost în audiență la primarul Iohannis și mi-a făcut o ofertă - Iohannis mi-a propus să mă înțeleg cu cel căruia îi retrocedase imobilul”, a declarat Elena Pătru la România TV.
Cazul devine extrem de grav nu numai prin simpla descoperire a numărului exagerat de mare al dosarelor și al ascunderii acestora sub minciuna ”nu am avut niciodată dosare penale”. Nu, deja apare o altă problemă – poziția lui Iohannis a fost și este susținută de un sistem de ”albire”, de mascare a acestor probleme. ”AlbaLux”, cum numește ironic Mihai Gâdea – se pare că există.
Ori, în acest context, refuzul președintelui de a da explicații nu face decât să sporească neîncrederea în el și confuzia generală. După atâtea dovezi prezentate de presă este cazul să nu se mai ascundă după atacuri la guvern, la PSD și la ”penalul” Dragnea. Că începe să pară că vorbește ciob, de oală spartă!