BUCUREȘTI, 6 nov – Sputnik, Daniel George Nistor. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că păstrarea forței de muncă autohtone în țară reprezintă o prioritate, după ce susținuse măsura care permite firmelor să angajeze masiv lucrători străini.
"Prioritățile României în domeniul politicii de investiții trebuie să aibă în vedere atât creșterea numărului de angajați, cât și a calității forței de muncă la întărirea capacității de producție interne și la creșterea exporturilor atât în cadrul Uniunii, cât mai ales în afara UE", a spus Teodorovici, potrivit unui comunicat publicat luni seara pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
În viziunea lui Teodorovici, România poate deveni competitivă și atractivă pe piața unică dacă "investește în resursa umană, găsește măsurile necesare pentru păstrarea acesteia în țară" și asigură "cele mai bune practici europene" pentru asigurarea investițiilor publice și private.
A căzut pragul salarial
Comunicatul vine la numai câteva ore după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.
Noua reglementare coboară puternic pragul salariului minim acordat muncitorilor străini, astfel că dă liber firmelor să angajeze masiv personal din afara țării.
Înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, lucrătorii străini trebuia să încaseze cel puțin salariul mediu pe țară, care în acest moment se cifrează la circa 4.500 de lei, corespunzător unui "net" de 2.700 de lei.
Conform noii legi, lucrătorii străini vor putea fi angajați pe salariul minim brut de 1.900 de lei, corespunzător unui "net" de aproape 1.200 de lei.
Că e chinez, thailandez… să vină!
Eugen Teodorovici a susținut măsura, făcând declarații explicite în acest sens.
"Trebuie să eliminăm tot ce înseamnă taxe, vize şi fel de fel de costuri care se duc în în costul de producţie. Şi acolo este o taxare a muncii. Trebuie toate eliminate", a afirmat ministrul Finanțelor, în luna august.
"Iar dacă alţii vor să vină în ţara noastră să lucreze pentru că e un mediu atractiv, să o facă. Că e chinez, thailandez…nu asta mă interesează. Sunt obligat să mă asigur că patronul are oricând o forţă de muncă calificată şi suficientă ca număr", a mai spus acesta.
Avem toate datele să credem că dorința ministrului, de a vedea cât mai mulți lucrători asiatici în firmele din România, se va îndeplini.
În prima jumătate a acestui an, când încă mai funcționa pragul salarial, peste 1.500 de vietnamezi au venit să lucreze în România, aceştia reprezentând cea mai vastă comunitate a cetăţenilor din state din afara UE care au sosit în țară şi au primit avize de angajare sau de detaşare.
În aceste condiții, va fi mai greu de îndeplinit cealaltă dorință, pe care Teodorovici a exprimat-o aseară, aceea de a păstra pe teritoriul României, forța de muncă autohtonă. Pentru că lucrătorii români pot găsi oricând joburi mai bine plătite în țările dezvoltate ale Uniunii Europene.