Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Sunt credibile promisiunile oficialilor de mărire a salariilor profesorilor?

© AFP 2024 / FRANCOIS GUILLOTA teacher monitors (C) as High school students at the Charlemagne High School (Lycee Charlemagne) in Paris
A teacher monitors (C) as High school students at the Charlemagne High School (Lycee Charlemagne) in Paris - Sputnik Moldova-România
Abonare
Lia Olguţa Vasilescu a precizat că în fiecare an, începând cu 2019 şi până în 2022 cresc salariile bugetarilor cu 25 de procente din diferenţa la salariu – ce declara în august.

BUCUREŞTI, 5 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. Veşti bune pentru bugetarii din sistemul de învăţământ care vor primi mai mulţi bani la salariu începând cu anul viitor.

Anunţul a fost făcute aseară de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, care a precizat că această creştere, de 25 de procente este din diferenţă la salariu. Oficialul a explicat că această diferenţă este între ceea ce are fiecare acum la plată şi ceea ce urmează să primească în 2022 când este intrarea efectivă a legii în vigoare.

Vasilescu a menţionat că educaţia şi sănătatea au fost tratate ca prioritare şi a dat câteva exemple în acest sens.

Astfel, un profesor cu studii superioare de lungă durată, cu vechime mare, care primea în decembrie 2016 - 2.411lei, în decembrie 2018 - 5.049 lei, în ianuarie 2019 va primi 5.376 de lei. Un profesor cu studii superioare de lungă durată, cu grad definitiv: decembrie 2016 - 2.356, decembrie 2018 - 4.134, ianuarie 2019 -4.477 de lei., iar un profesor cu studii superioare de lungă durată, cu grad debutant: decembrie 2016 - 1.645, decembrie 2018 - 3.069, ianuarie 2019 -3.237 de lei, a explicat ministrul Muncii potrivit antena3.ro

În cazul unui profesor cu o vechime de 25 de ani la catedră, creşterea va fi de 327 de lei şi salariul va ajunge la 5.376 lei. De asemenea, profesorii cu studii superioare de lungă durată vor avea o creştere de 343 de lei şi vor ajunge la 4477 de lei, iar profesorii debutanţi vor avea o creştere de peste 1400 de lei.

Profesorii universitari vor avea un plus de 693 de lei şi vor câştiga 9289 de lei.

În ceea ce priveşte asistenţii universitari, aceştia vor beneficia de o creştere de 141 de lei, până la peste 3.700 de lei.

De unde bani?

Lia Olguţa Vasilescu nu a precizat de unde vor veni banii, în condiţiile în care în luna august a acestui an oficialul de la Muncă declara că nu se poate face rectificare pe bucăţi.

„Nu putem face rectificare pe bucăţi, noi suntem serioşi şi nu ne batem joc. Trebuie făcut tot, pentru că banii luaţi de la Servicii se duc la pensii”, a declarat atunci Lia Olguţa Vasilescu, potrivit adevarul.ro. 

Publicaţia menţionată remarca atunci că Guvernul este obligat să cârpească plata pensiilor şi salariilor cu bani luaţi de la serviciile secrete, serviciile de pază şi ordine, administraţia prezidenţială.

Situaţia pare să fie mult mai gravă. Într-o analiză publicată astăzi de ziarul Bursa, se precizează faptul că toată bulibăşeala economică, în care fiecare dezminte ce a spus celălalt şi nu numai vine pe un fond de maximă dezordine politică, generatoare de presiuni externe semnificative.

 „Într-o ţară care trăieşte din consum, unde economia e susţinută de bugetari şi corporatişti, cu un Stat supraîndatorat, cu o economie care nu produce nimic cu adaos considerabil, unde cele mai răspândite profesii sunt cea de bodyguard şi cea de vânzătoare, dezastrul e previzibil”, se arată în documentul menţionat.

Profesorii nu pot decât să spere că le va fi mai bine. În definitiv, nu asta fac de când intră în sistem şi până se pensionează?

Fluxul de știri
0