Patriarhul Constantinopolului va sfinți Catedrala Mântuirii Neamului

© Sputnik / Алексей Даничев / Accesați arhiva multimediaВизит патриарха Варфоломея
Визит патриарха Варфоломея  - Sputnik Moldova-România
Abonare
Patriarhul Bartolomeu va oficia slujba de sfințire a Catedrale Mântuirii Neamului împreună cu Patriarhul Daniel pe 25 noiembrie. Patriarhul Moscovei, Kirill, nu este printre oaspeții de onoare.

BUCUREȘTI, 4 nov – Sputnik. Patriarhul de Constantinopol Bartolomeu va oficia slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului pe 25 noiembrie, împreună cu Patriarhul Daniel, potrivit programului Zilelor Catedralei Naționale, dat publicității de Patriarhia Română. În lista oaspeților de onoare lipsește Patriarhul rus Kirill, chiar dacă anterior BOR anunțase și prezența întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse.

Patriarhul Kiril și Patriarhul Daniel la București - Sputnik Moldova-România
Societate
Eveniment în România, sub egida Ambasadei Rusiei şi a Patriarhului Kirill al Rusiei

Vizita patriarhului de Constantinopol la București are loc în contextul în care Biserica Ortodoxă Rusă a anunțat întreruperea comuniunii euharistice cu patriarhia ecumenică din cauza intenției lui Bartolomeu de a transforma structurile schismatice din Ucraina într-o biserică autocefală ucraineană.

Programul evenimentelor 25-30 noiembrie:

Duminică, 25 noiembrie 2018

9:00 – 12:30 – Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a Catedralei Naționale oficiate de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi.

26-29 noiembrie 2018

Se va oficia zilnic Sfânta liturghie și va avea loc ulterior un program liturgic și cultural special

Vineri, 30 noiembrie 2018 (Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Hramul Catedralei Naționale).

9:30 – 12:00 Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și a toată Palestina, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi.

Înscrierea și deplasarea credincioșilor pentru sfințirea Catedralei Naționale se face prin intermediul parohiilor.

Fluxul de știri
0