Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Isărescu, previziune-șoc: Când va renunța România la banii cash

© Sputnik / Miroslav RotariRoni
Roni - Sputnik Moldova-România
Abonare
Șeful băncii centrale ne spune că stilul de viață al românilor nu permite, deocamdată, eliminarea totală a „banilor de hârtie”.

BUCUREȘTI, 1 nov – Sputnik, Daniel George Nistor. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) declară că sunt țări care au renunțat total la cash, cu motive mai mult sau mai puțin bizare.

„Am fost chiar acolo. Am încercat să le explic că bătrânii vor încă bani cash”, a spus Isărescu, citat de Antena3.ro

„O să renunțăm la cash când o să putem lipi pe fruntea unui lăutar un card de credit”, a adăugat guvernatorul Băncii Naţionale a României,  în cadrul celei de-a patra ediţii a „Banking Compliance Summit 2018”, organizată de Institutul Bancar Român (IBR).

Tranzacțiile cu cardul se înscriu totuși pe un trend ascendent.

Cel mai mare procesator de plăţi electronice de pe piaţă locală, Netopia mobilPay, a dat publicității anul trecut un raport conform căruia valoarea integrală a sumelor achitate digital în 2016 a crescut cu aproape 40% comparativ cu anul precedent, cumulând 200 milioane de euro, informează researchromania.ro

În ceea ce priveşte valoarea medie achitată per tranzacţie online, această a fost de 230 de lei, echivalentă cu cea raportată în 2015. Cu toate acestea, au fost şi persoane care au ales să achite sume record pentru diferite produse, servicii sau taxe şi impozite.

Netopia mobilPay a intermediat în 2016 peste 7 milioane de tranzacţii electronice, din care 4,2 milioane online, respectiv 3 milioane prin SMS.

Compania a înregistrat, astfel, o creştere cu 75% comparativ cu 2015, când a intermedit un total de 4 milioane de plăţi online şi mobile.

Astfel, în top 3 cele mai mari tranzacţii procesate s-a aflat, pe prima poziţie, o plată de 20.000 de euro pentru o vacanţă în Thailanda, urmată pe poziţiile doi şi trei de plăti pentru taxe şi impozite în valoare de 15.000, respectiv 14.000 de euro.

Alte tranzacţii de ordinul miilor de euro procesate de companie în 2016 au fost în valoare de 8.000 de euro, pentru un tuning de maşină, respectiv 7.500 de euro, pentru o donaţie către un ONG.

Fluxul de știri
0