BUCUREȘTI, 30 oct - Sputnik, Dragoș Dumitriu. O modificare legislativă adoptată ieri de Senat a fost imediat transformată într-o alertă: noua variantă a Legii privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ar fi extrem de favorabilă celei mai notorii condamnate din România, Elena Udrea.
Astfel, unul dintre amendamente prevede ca ”femeile însărcinate sau care au copii în întreținere și au primit o pedeapsă de până la 10 ani pot executa pedeapsa în arest la domiciliu”.
Amendamentul ”pare cu dedicație pentru Elena Udrea”, comentează agenția NewsTeam.
Într-adevăr, celebra politiciană s-ar încadra perfect în acest amendament, corect, de altfel – și în concordanță cu legislația privind drepturile omului, cu prevederile privind protecția mamei și copilului etc.
Deci, o modificare legislativă binevenită și fundamentată – care ar veni la momentul oportun, atât pentru Udrea cât și pentru multe femei aflate în respectiva dramatică situație… dar nu e binevenită și pentru cei care doreau ca ”deținătoarea secretelor” să tacă!
Așa cum am anunțat în mai multe articole, din informațiile noastre, între Elena Udrea și puterea de București ar fi avut loc un schimb de mesaje, fapt care ar fi constituit și motivul real al arestării politicienei, la presiunea unor cercuri din SUA care susțin ”Statul paralel” și nu doreau ca Udrea să susțină demersurile Coaliției PSD-ALDE.
De precizat un aspect: în cazul acestei legi, Camera Deputaților este decizională, Senatul este prima cameră sesizată. Dar, cum în Cameră PSD are controlul, este de presupus că modificările, inclusiv amendamentul de care ar putea beneficia și Elena Udrea, vor trece.