BUCUREŞTI, 27 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Dacă în perioada 2016-2017, în şcolile din municipiul Bucureşti se înregistrau 139 de cazuri de violenţă, în anul şcolar următor, adică 2017-2018 numărul acestora a ajuns la 326.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti menţionează că în anul de învăţământ 2017-2018 au fost sancţionaţi 1200 de elevi în urma activităţilor violente din şcoli, iar şase dintre aceştia au fost chiar exmatriculaţi.
“Pentru acte de violenţă faţă de elevi au fost sancţionate şi patru cadre didactice în anul şcolar 2017 – 2018”, se arată în raportul ISMB, citat de mediafax.ro.
Facem precizarea că zece procente din totalul elevilor şi preşcolarilor din România învaţă în Bucureşti.
În ceea ce priveşte numărul violenţelor din şcoli, acesta ar putea fi, cu siguranţă, mult mai mare decât se arată în raportul citat. Problema este că fenomenul ia amploare, iar întrebarea fundamentală care se pune este aceea potrivit căreia şcolile – şi aici mă refer atât la conducere, dar şi la cadrele didactice – sunt depăşite de situaţie.
Dar, când şcolile devin un spaţiu în care „elevul nostru, stăpânul nostru” devine o cale de urmat, ca urmare a legilor care dau tot mai multe drepturi elevilor şi prea puţine căi de sancţionare a derapajelor pentru profesori, atunci ne putem aştepta ca situaţia să devină incontrolabilă…