BUCUREȘTI, 22 oct – Sputnik. Kremlinul a explicat afirmațiile președintelui rus, Vladimir Putin, făcute în cadrul clubului de discuții „Valdai” despre un posibil atac nuclear.
"Nu era vorba atât de rai, în special, și nici despre cei care vor ajunge acolo. Era vorba de ceea ce unii au trecut cu vederea – faptul că la nivel de doctrină, Rusia nu își rezervă dreptul de aplicare a unui atac preventiv. Adică, nu avem fixat dreptul la prima lovitură. Nu considerăm necesar să fim primii care ar aplica lovitura", a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitryi Peskov, fiind solicitat să comenteze declarațiile lui Putin.
Explicând cuvintele președintelui, acesta a specificat în ce condiții poate fi luată decizia unui atac nuclear.
În doctrina noastră sunt menționate (următoarele condiții n.r.) – varianta unu – suntem atacați cu arme nucleare, doi – când suntem atacați în proporții atât de mari încât există o amenințare pentru existența statului, prin urmare, Rusia își rezervă dreptul de a utiliza arma nucleară", a spus Peskov.
“Adică, nu vom fi cei care vom ataca primii – iată ce a spus președintele. Însă dacă vom fi atacați, atunci cu toții vor ajunge, fie în iad, fie în rai. Iată care a fost esența. Anume acest lucru trebuie înțeles. Restul sunt doar niște alegorii”, a adăugat el.