BUCUREŞTI, 19 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Întâlnirea convocată de ministrul interimar al Educaţiei cu reprezentanţi ai cadrelor didactice, adică învăţători, profesori, lideri sindicali, in spectori şcolari, a avut drept scop „inventarierea principalelor dificultăţi pe care le întâmpină aceştia şi remedierea cât mai urgentă a acestora”.
Problemele sistemului sunt cunoscute, iar această întâlnire nu a făcut decât să bifeze o activitate a ministrului interimar, pentru că situaţiile dificile din învăţământ sunt aceleaşi de ani de zile şi continuă să rămână nerezolvate. Cel mult, discuţia ar fi putut urmări persoanele care ar fi obediente, dispuse să „coopereze”…
Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, scopul demersului a fost, de asemenea şi remedierea cât mai urgentă a problemelor din sistemul de învăţământ – la care nu sunt soluţii de zeci de ani, apropo…
Concret, învăţătorii şi profesorii prezenţi au semnalat, printre altele, necesitatea urgentă a debirocratizării sistemului de învăţământ, reluarea dialogului cu toţi factorii implicaţi privind programa şi manualele şcolare, precum şi regândirea modului în care se realizează inspecţiile la clasă.
Are cineva impresia că s-a inventat ieri roata şi apa caldă? Nu, problema debirocratizării e un vis frumos al dascălilor, o utopie mai exact.
Debirocratizarea ar duce, în timp, la eliminarea multor funcţionari din sistem, de prin inspectorate şcolare, case ale corpului didactic şi minister. Şi nu are nimeni interesul acesta. Dar ca discuţie şi ca bifare a unei activităţi merge…
Ce a găsit de cuviinţă ministrul interimar să le spună celor veniţi la întâlnire? Un lucru care demonstrează că nu ştie în ce s-a băgat, mai exact că nu cunoaşte sistemul de învăţământ. Poate că Rovana Plumb e mânată de bune intenţii, dar aici e nevoie de cineva din sistem. Din sistemul de învăţământ, să fie clar.
„Trebuie să găsim ideea, soluţia, iar apoi găsim şi finanţarea. Pentru Guvernul României, învăţământu reprezintă o prioritate zero. Avem soluţii care sut finanţabile inclusiv din fonduri europene, pe care le vom comunica în curând”, a declarat Plumb.
Asta înseamnă că soluţiile vor veni… la Sfântu-Aşteaptă. Promisiunea finanţării e una veche în sistemul de învăţământ, dar folosită mereu. Doar la nivel declarativ şi manipulatoriu.