Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis, greșeală imensă! Propriii lui oameni îl fac praf, Ciutacu îl desființează!

© Facebook / Klaus IohannisKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Nu există personaj mai gol de conținut, mai inadecvat, mai sinistru decât robotul ăsta rânjit de bucătărie - e ca o cutie de marmeladă, d-aia de tablă, goală și rece”.

BUCUREȘTI, 19 oct - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Știrea e destul de simplă: ieri seară a avut loc reuniunea Consiliului European privind Brexit, un eveniment important de pe cea mai delicată pagină a agendei șefilor de stat și guvern. Ei bine, deși îi era firească/obligatorie și anunțată prezența, președintele nostru a absentat.

Partea a doua a știrii e mai complicată: Iohannis nu era blocat de vreo urgență, o problemă de stat, ci….vizita Italia! Mai mult, cu puțin timp înaintea importantei reuniuni, Iohannis a fost fotografiat, în ținută sport, alături de soția sa, în parcul arheologic al anticului Pompei, lângă Napoli.

Chiar oamenii care îl susțin au rămas șocați! Mai mult, unii i-au cerut și explicații, ca de exemplu agenția G4Media.

”Administrația Prezidențială nu a răspuns la solicitările G4Media.ro până la ora publicării articolului”, au scris jurnaliștii în cauză.

Interesantă este și o altă informație – deși Iohannis a participat la joi dimineață la o reuniune a Consiliului, nu a revenit la reuniunea ”locul său fiind gol”, observă G4Media, care menționează că ”pe agenda oficială făcută publică de Cotroceni nu figura participarea la reuniunea dedicată Brexit a Consiliului European de miercuri seară”.

Cu alte cuvinte, unul dintre cele mai importante subiecte ale agendei CE/UE nici măcar nu are loc pe agenda prezidențială a României, în schimb vizita de stat în Italia – cea mai înaltă formă de delegație a reprezentanților unui stat - e transformată într-o… excursie!

”Închipuiți-vă că eu, angajat la privat, nu aș apărea pe post, să zicem, la ediția specială de după anunțarea rezultatelor finalei prezidențiale și aș motiva că sunt într-o vizită privată la Sarmizegetusa Regia”, a scris Victor Ciutacu, stupefiat de atitudinea lui Iohannis.

”Oricum n-aș mai putea să schimb nimic, nu?”… sugerează Ciutacu un mod de ”gândire” al președintelui. Dar, cunoscutul jurnalist revine ulterior, desființându-l, pur și simplu, pe Ioahnnis.

”Nu există personaj mai gol de conținut, mai inadecvat, mai sinistru decât robotul ăsta rânjit de bucătărie. Până și grobianul malefic Băsescu ducea pe umeri un soi de responsabilitate a securistului în misiune, Iohannis e ca o cutie de marmeladă, d-aia de tablă, goală și rece”.

Da, text dur, un fel de poezie a vorbelor grele, marca Victor Ciutacu Direct!

Problema este că gafa aceasta a președintelui nu va fi uitată ușor, ba chiar ar putea fi folosită în campania electorală – ca un simbol al nepăsării de care e acuzat că a dat dovadă Iohannis în anii de mandat. O gafă care s-ar putea chiar să-l coste… un mandat!

© Photo : Facebook / Victor CiutacuPostare Victor Ciutacu
Iohannis, greșeală imensă! Propriii lui oameni îl fac praf, Ciutacu îl desființează! - Sputnik Moldova-România
Postare Victor Ciutacu
Fluxul de știri
0