Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Milioane de români, blocaţi - transportatorii intră în grevă generală

© Photo : Facebook / Lorina NeaguProtestele transportatorilor, București
Protestele transportatorilor, București - Sputnik Moldova-România
Abonare
În tot acest timp, unii transportatori au refuzat să participe la grevă - au aşteptat un răspuns ferm de la Ministerul Transporturilor.

BUCUREŞTI, 11 oct — Sputnik, Georgiana Arsene. Este deja haos în ţară ca urmare a grevei transportatorilor. O parte dintre aceştia au intrat în grevă generală după negocierile eşuate cu ministrul Lucian Şova.

Peste 16.000 de autovehicule comerciale vor întrerupe activitatea la nivel naţional, pe o perioadă nedeterminată, în semn de protest faţă de ordinul dat de Ministrul Transporturilor, Lucian Şova. Este vorba despre modificarea normelor privind transportul interjudeţean de persoane. Declaraţia îi aparţine lui Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport, potrivit stiripesurse.ro.  

Protestul transportatorilor - Sputnik Moldova-România
Societate
România blocată - transportul rutier de persoane, oprit în toată ţara

Greva a provocat nu doar indignarea românilor, care se văd nevoiţi să stea pe loc fiindcă nu pot ajunge acolo unde au nevoie, ci şi a transportatorilor. Şi aceasta fiindcă nu toate microbuzele şi autocarele au fost trase pe dreapta, fiindcă unele firme au refuzat să participe la acţiunea de protest şi să aştepte până când ministrul Lucian Şova va spune clar dacă are o soluţie.

COTAR a anunţat că membrii săi aşteaptă întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă pentru a lua o decizie în privinţa viitoarelor proteste şi că nici un membru al organizaţiei nu va ieşi astăzi la protestul anunţat, considerând că românii care beneficiază de transportul rutier de persoane „nu trebuie să sufere din cauza încercărior ministrului Transporturilor de a distruge firmele din acest domeniu care au capital românesc".

Şova a fost chemat să dea explicaţii în Comisia de Transporturi din Parlament chiar de colegul său de partid, deputatul Marius Sorin Bota. Deputatul crede că Şova a înţeles în mod eronat directiva europeană privind liberalizarea transportului public şi spune că parlamentarii nu sunt de acord cu forma actuală a ordinului privind relicenţierea firmelor de transport persoane care operează pe trasee interjudeţene.

„Nu ştiam că va fi astăzi grevă. Nu ne-a anunţat nimeni că este grevă. Noi trebuia să plecăm la Suceava. Trebuie să ajungem, avem înmormântări, nu mergem să ne distrăm", a spus o femeie, supărată de grevă, la antena3.ro.

Oamenii sunt bulversaţi, unii neputându nici să îşi ducă la şcoală copiii, fiindcă transportul interurban a fost dat peste cap, aşa cum se întâmplă la Constanţa. Problema oraşului de la malul mării este dificilă, pentru că acolo dunt două confederaţii ale transportatorilor, care au dat membrilor de sindicat directive diferite.

Fluxul de știri
0