Parțial este adevărat că toată această campanie a creat o anumită sciziune în societatea românească într-un sens pozitiv: s-a nuanțat un segment care susține o agendă conservatoare, care și-a obținut o identitate politico-ideologică clară. Există un „EU" colectiv, există un grup distinct care și-a creionat imaginea „inamicului" comun. Astfel, pe "ruinele" referendumului s-ar putea naște un nou subiect al viitoarelor lupte politice.
Mai întâi de toate, ar fi nociv și contraproductiv să căutăm responsabili de tot acest „dezastru". Nici Coaliția pentru Familie, nici Biserica Ortodoxă România, partidele politice sau chiar electoratul nu poartă nicio vină pentru pasivitatea alegătorilor. Există mai mulți factori obiectivi și subiectivi care au determinat o prezență slabă.
În primul rând, toată lumea avea așteptări prea mari: chiar și oponenții inițiativei credeau sincer că referendumul are toate șansele să fie validat. Pe de altă parte, organizațiile care au inițiat referendum au supraestimat interesul publicului pentru subiectul definirii căsătoriei. Exista o convingere fermă că oamenii de la sate, conservatori din fire, vor veni la vot fără niciun acțiuni de mobilizare suplimentare, iar îndemnurile preoților și episcopilor vor fi mai mult decât suficiente. S-a acționat pe dibuite, orbește, fără a cunoaște adevărata situație din teren. Prin urmare, cea mai mare parte a campaniei s-a concentrat pe mediul urban, acolo unde mesajul se diseminează cel mai ușor (în special, prin intermediul rețelelor de socializare). Astfel, în prima zi a scrutinului peste 62 la sută din alegători au fost orășeni, iar doua zi cei din orașe au reprezentat o jumătate din cei veniți la urnele de vot. România rurală a fost marea absentă.
Sondajele au mințit?
Cum se face totuși că sondajele arătau un interes sporit (32 — 48 la sută) pentru revizuirea Constituției, în timp ce prezența s-a dovedit a fi una extrem de scăzută?
O situație similară a existat și în Republica Moldova: în timp ce sondajele spuneau că 70 la sută dintre moldoveni pledează pentru alegerea directă a șefului statului, la referendumul pentru modificarea Constituției din 5 septembrie 2010 doar 30,29 la sută s-au prezentat la urnele de vot, pentru validare fiind nevoie de 33 la sută. În anul 2017, în ciuda cifrelor prezentate de sondaje și nemulțumirilor legate de activitatea primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, la referendumul pentru demisia primarului edilului s-au prezentat doar 17,54 la sută dintre alegători. Din nou, referendumul a fost invalidat.
De ce se întâmplă acest lucru? E foarte simplu: când e vorba de un singur subiect, foarte puțini sunt cei care îl plasează pe primul loc în topul priorităților. O persoană poate fi de acord, în principiu, cu inițiativa X, însă nivelul de atașare față de ea diferă de la un om la altul. O altă situație este în cazul alegerilor parlamentare și prezidențiale, când fiecare candidat/partid vine cu o multitudine de oferte pentru fiecare public-țintă în parte.
Așadar, la referendumul din 6-7 octombrie s-au prezentat la vot cei mai înverșunați susținători ai agendei conservatoare, în timp ce acasă au rămas, pe lângă opozanții inițiativei și indiferenții, „susținătorii pasivi", care nu au avut suficientă motivație sau sunt interesați de alte subiecte. Cei care au absentat și-au exprimat doar o lipsă de interes, nimic mai mult. Speculații de genul "românii și-au manifestat susținerea pentru Occident și valorile europene" sau chiar pentru USR sunt penibile. Nu. Sondajele nu au mințit. Au prezentat corect tabloul, însă există o anumită distanță între opțiune și acțiune. Spre exemplu, mulți se declară credincioși și susținători ai BOR, însă puțini sunt cei care frecventează săptămânal biserica. Cea mai mare parte a românilor sunt în continuare susținători ai "familiei tradiționale", însă interesul pentru acest subiect diferă.
Referendumul creează o șansă unică pentru o nouă forță politică
Vestea bună este că subiectul familiei a reușit să capteze atenția a 3-4 milioane de români, o cifră care este destul de mare. Am asistat la nașterea unui segment electoral destul de larg, cu o identitate distinctă, ceea ce a lipsit anterior în România.
Un eventual partid care va ști să pună în valoare rezultatele referendumului, studiind opțiunile la nivel de segmente sociale și arii geografice, are toate șansele să devină o voce a celor peste 3-4 milioane de alegători și o alternativă de temut pentru PSD. Acum e suficientă orientarea tuturor eforturilor pe cele mai active secții de vot pentru a obține prin resurse minime un rezultat maxim în alegeri europarlamentare sau parlamentare. Referendumul a avut marele rol de a clarifica situația reală din societate și de a trasa niște linii de delimitare ideologică clară.
Rămâne să vedem dacă actualii lideri ai "Coaliției pentru Familie" (CpF) vor abandona campania promovată toți acești ani sau se vor aventura în marea bătălie politică, căutând să-și impună agenda pe cale parlamentară. Dacă nu va fi CpF, o vor face alții. Indiferent de rezultate, referendumul a creat niște rupturi și noi conexiuni între grupuri și oameni, a produs o schimbare profundă, a generat un capital politic imens care nu mai poate fi ignorat, nu poate fi abandonat. În politica românească a apărut o nouă voce colectivă care suferă de anumite frustrări de pe urma înfrângerii, motiv pentru există și o mare dorință de revanșă. Prin urmare, instituționalizarea tuturor acestor așteptări, cu un nucleu format din cei care au spus DA, reprezintă o urmare logică a luptelor din toți acești ani.
