BUCUREŞTI, 3 oct — Sputnik, Georgiana Arsene. Discursul Noricăi Nicolai a atras atenţia asupra unor probleme pe care oficialii europeni par să nu le observe.
Mai mult, europarlamentarul i-a făcut şi o propunere lui Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.
„V-aş propune, domnule Timmermans, să rugaţi anumite state membre să nu îşi mai prevadă în legislaţie posibilitatea de a da mită pentru a obţine contracte în străinătate. Într-adevăr, oficialii care se presupune că ar fi dat mită la Bucureşti nu am văzut niciodată a fi traduşi în Curţile noastre de Judecată", a explicat Nicolai, care a adăugat că dublul standard devine astăzi o realitate în această dezbatere şi că asta nu aduce nici mai multă Europă, nici mai multă coeziune, ci e rezultatul unei lipse de analiză, de obiectivitate şi de standard.