BUCUREŞTI, 28 sept — Sputnik, Doina Crainic. Rusia nu renunță la ideea creării unui spațiu economic unic cu Uniunea Europeană, a declarat Andrei Kelin, directorul Departamentului pentru Cooperare Paneuropeană din cadrul ministerului de Externe al Rusiei.
„Rusia are interesul ca Uniunea Europeană să fie unită, prosperă și autonomă în ceea ce privește deciziile strategice. Încă avem în vedere ideea formării unui spațiu economic unic de la Lisabona la Vladivostok", a declarat oficialul.
Potrivit diplomatului, unul dintre scopurile principale ale proiectului este normalizarea relațiilor bilaterale dintre Uniunea Europeană și Uniunea Economică Eurasiatică.
Recent, țări din UE au decis să extindă sancțiunile împotriva a 155 de persoane fizice și 44 de companii ruseşti timp de șase luni pentru presupusa lor implicare în conflictul din estul Ucrainei. Aceste restricții implică imposibilitatea obţinerii unei vize pentru intrarea în UE și înghețarea bunurilor.
În martie 2014, Uniunea Europeană a introdus aceste sancțiuni individuale pentru „acțiuni împotriva integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei". Printre persoanele fizice și juridice afectate de aceste sancţiuni se numără oameni de afaceri și oficiali ruși, precum și militari și lideri ai autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk.