Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Detalii neştiute despre nunta fostului principe Nicolae

© Photo : Facebook / Nicolae al RomanieiNicholas Medforth-Mills și Alina-Maria Binder
Nicholas Medforth-Mills și Alina-Maria Binder - Sputnik Moldova-România
Abonare
Duminică este programată nunta nepotului Regelui Mihai, eveniment la care mătuşa sa, Custodele Coroanei, Margareta, nu a precizat dacă va participa.

BUCUREŞTI, 26 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Nunta fostului principe Nicolae, nepotul Regelui Mihai, continuă să fie un subiect de interes pentru opinia publică. Aceasta cu atât mai mult cu cât Casa Regală a României nu a precizat dacă va participa sau nu la fericitul eveniment. Sputnik a explicat în detaliu de ce s-a ajuns în această situaţie.

Totuşi, chiar şi fără participarea Casei Regale a României, evenimentul va avea loc. Mai mult, detalii pot fi găsite chiar şi pe Facebook, acolo unde a fost creat deja evenimentul, sub titlul „Nuntă Regală în România Centenară".

De acolo aflăm că Sfânta Taină a Cununiei va fi săvârşită de un sobor de preoţi, împreună cu ÎPS Calinic al Argeşului şi Muscelului, la Biserica Sf. Ilie din Sinaia. Fostul principe Nicolae se va căsători cu Alina Maria Binder.

„Slujba de cununie va putea fi văzută pe un ecran amplasat în afara bisericii. După cununie, cuplul princiar se va îndrepta într-o caleaşcă de poveste spre Casino, din al căror balcon vor saluta publicul", se arată în detaliile evenimentului

Cuplul va fi însoţit de junii Braşovului, de grupuri folclorice din Bucovina şi din alte ţinuturi străvechi româneşti, dar şi de toţi românii care doresc să participe la acest eveniment. 

© Photo : Facebook / Mișcarea Pentru Regat Și Coroană / ScreenshotNuntă Regală în România Centenară
Nuntă Regală în România Centenară - Sputnik Moldova-România
Nuntă Regală în România Centenară

Este prima nuntă regală, la Sinaia, reşedinţa regilor României, oficiată după 87 de ani.

Fluxul de știri
0