Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Dide, #rezist: „Nimeni nu l-a agresat pe domnul Dorneanu, doar l-am huiduit"

© Photo : Facebook / Cristian-Mihai DideCristian-Mihai Dide
Cristian-Mihai Dide - Sputnik Moldova-România
Abonare
Afirmaţia a fost făcută de protestatar la ieşirea de la Parchetul General, unde a depus un autodenunţ prin care a cerut demararea unei anchete.

BUCUREŞTI, 25 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Protestatarul #rezist Cristian Dide s-a prezentat, în cursul zilei de astăzi, la Parchetul General, acolo unde a depus un autodenunţ. Subiectul a fost relatat, de altfel, de Sputnik.

Proteste la București - Sputnik Moldova-România
Politică
Autodenunţ în tabăra #rezist - ameninţări la adresa unor oficiali

Reamintim doar că acesta a solicitat demararea unei anchete referitoare la incidentul în care au fost implicaţi un grup de protestatari şi preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu.

Cristian Mihai Dide a precizat, la ieşirea de la Parchetul General, că protestatarii şi Dorneanu s-au întâlnit absolut întâmplător pe stradă şi că, mai apoi, l-au huiduit.

El a precizat că, spre deosebire de majoritatea parlamentară care se teme de procurori, membrii #Rezist nu au această spaimă, motiv pentru care au venit să solicite autorităţilor să îşi facă treaba şi să ancheteze evenimentul de sâmbătă seara la care a participat şi el. Mai mult, Dide spune că s-a insinuat că l-ar fi hărţuit pe preşedintele CCR.

„Ca să lămurim. Totul s-a petrecut pe o distanţă de 30 de metri. Noi aşteptam la semafor, eram un grup de 7-8 oameni, dânsul a trecut pe lângă noi, l-am interpelat, i-am spus că sunt nemulţumit şi să nu mai fure această ţară", a explicat Dide, citat de Agerpres, care a adăugat că Dorneanu şi-a continuat drumul zece metri, după care protestatarii au mers după el şi, după alţi zece metri, preşedintele CCR a intrat într-o scară de bloc.

Dide consideră că nu l-a hărţuit pe Dorneanu pentru că, spune el, „nu sunt acţiuni repetate" şi că, pur şi simplu, a fost o întâmplare, adăugând că nici acum nu ştie dacă oficialul locuieşte sau nu în acel bloc.

„Vreau ca oamenii ăştia să înţeleagă faptul că nu poţi să iei nişte decizii care îmi afectează viaţa şi să aştepte ca oamenii să nu îi huiduie pe stradă. Acesta este motivul pentru care l-am huiduit", a explicat Cristian Mihai Dide, explicând că el consideră că tot ceea ce a făcut până acum Valer Dorneanu, dar şi modalitatea în care acesta conduce Curtea Constituţională a României au fost realizate într-un mod defectuos.

Acesta a adăugat că protestatarii nu l-au agresat fizic pe Dorneanu şi consideră că nu a încălcat legea prin faptul că l-a huiduit pe preşedintele Curţii Constituţionale.

"Nimeni nu l-a agresat fizic pe domnul Dorneanu, nimeni nu i-a adresat injurii domnului Dorneanu, doar l-am huiduit şi apostrofat pentru modalitatea în care conduce Curtea Constituţională", a declarat Dide.

Fluxul de știri
0