BUCUREȘTI, 24 sept — Sputnik. În zece state ale Uniuni Europene, pe lângă Blegia, au fost înregistrate cazuri de pesta africană porcină, a anunțat luni șeful biroului de comunicare al Comisiei Europene, Anca Păduraru, potrivit RIA Novosti.
"Sunt afectate aproximativ zece state UE", a spus ea fiind întrebată de jurnaliști dacă au fost cazuri de PPA în ale state ale blocului comunitar. În același timp, Păduraru a refuzată să nominalizeze care sunt aceste țări.
Potrivit reprezentantului Comisiei Europene, experți din statele UE, precum și din terțe țări, în care au fost înregistrate cazuri de pestă porcină, s-au reunit luni la Bruxelles pentru a discuta despre complexul de măsuri de prevenire a răspândirii virusului mortal pentru animale.
Agenția Federală pentru Siguranța Alimentară din Belgia a anunțat mai devreme că unele cazuri de pestă porcină au fost identificate în Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Ungaria, România, Cehia și Bulgaria.
Luni, ministrul agriculturii al Belgiei, Denis Ducarme, a comunicat că peste patru mii de porci vor fi sacrificați în provincia belgiană Luxemburg în calitate de măsură preventivă în fața pericolului răspândirii pestei porcinei care ar putea afecta fermele din această regiune.
În a doua jumătate a lunii septembrie, în partea de sud a provinciei Luxemburg, aflată la frontieră cu statul Luxemburg și Franța, au fost găsite cinci cadavre de mistreți care au pierit de pe urma PPA.
Ulterior, au fost descoperite alte cinci cadavre de animale. După apariția acestei informații, a fost suspendat exportul porcilor și cărnii de porc din Belgia în 13 state extracomunitare, inclusiv China, Coreea de Sud, Japonia, Filipine, Singapore, Mexic, Belarus și Africa de Sud. În afară de aceasta, Ucraina, China, Coreea de Sud, Belarus și Serbia au renunțat temporar să cumpere din Belgia nutreț pentru porci.
Cu toate acestea, în regat nu a fost înregistrat niciun caz de îmbolnăvire a porcilor.