Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Arabii cumpără noi "bucăți" din România. Mai cheltuiesc jumătate de miliard

© Sputnik / Егор Еремов / Accesați arhiva multimediaCereale, siloz
Cereale, siloz - Sputnik Moldova-România
Abonare
După ce a cumpărat cea mai mare fermă cerealieră din România, o companie din Emirate anunță noi investiții în agricultura locală.

BUCUREȘTI, 24 sept — Sputnik, Daniel George Nistor. Arabii de la Al Dahra, o multinaţională din sectorul agroalimentar care a cumpărat vara acesta Agricost — cea mai mare fermă de cereale din România — vor investi încă 500 milioane dolari în agricultura României în următorii cinci ani.

"Al Dahra are în vedere achiziţionarea de teren agricol suplimentar în România şi va investi în modernizarea portofoliului existent de maşini şi tehnologii agricole. Obiectivul este de a atinge o producţie anuală de 1 milion de tone metrice de cereale şi furaje combinate până în anul 2022", au declarat reprezentanţii companiei, potrivit ZF.ro.

Teren agricol - Sputnik Moldova-România
Economie
Un șeic arab va pune mâna pe cea mai mare companie agricolă din România

Investiţile arabiilor nu se opresc la achiziţia de terenuri. Al Dahra mai vrea să cumpere un centru de colectare a cerealelor, adică silozuri cu o capacitate totală de 2 milioane de tone de cereale, şi un punct de operare în portul Constanţa pentru exportul de cereale şi importul de îngrăşăminte.

În plus, arabii vor să înfiinţeze o companie locală de îngăsăminte, cu un volum estimat de 350.000 de tone anual, precum şi mai multe ferme de creştere a animalelor, cu un efectiv de total de 150.000 de capete. Pe lista lor de investiţii, arabii au trecut şi modernizarea instalaţiilor de încărcare din portul de la Brăila, potrivit reprezentanţilor companiei.

"Ca urmare a adăugării Insulei Mari a Brăilei la portofoliul nostru global de proiecte agricole, ne dorim să extindem planurile de investiţii Al Dahra dincolo de agricultură, în servicii de calitate, cu valoare adăugată. Astfel de investiţii vor aduce beneficii pentru fermierii români, vor crea noi locuri de muncă pentru cetăţenii români şi vor îmbunătăţi accesul produselor româneşti la pieţele internaţionale", a spus Khedaim Al Derei, vicepreşedinte Al Dahra.

Consiliul Concurenței a avizat, în luna iulie, preluarea Agricost Brăila de către compania Al Dahra, din Emiratele Arabe Unite, controlată de șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan. Costul tranzacției se ridică la 200 milioane de euro.

În urma acestei tranzacții, compania arabă Al Dahra a preluat și contractul de arendă a terenurilor agricole de 57.000 de hectare de pe Insula Mare.

Anterior operațiunii, Agricost Brăila era controlată de omul român de afaceri Constantin Duluțe.

Fluxul de știri
0