Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Viorica Dăncilă ia o decizie care va bucura toți românii. Mai mulți bani!

© Photo : Guvernul RomânieiPremierul României, Vasilica-Viorica Dăncilă
Premierul României, Vasilica-Viorica Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Abonare
De la 1 ianuarie 2019, salariul minim net pe economie va fi cu 18 euro mai mare decât este în prezent.

BUCUREȘTI, 21 sept — Sputnik, Daniel George Nistor. Salariul minim va creşte cu 150 de lei în anul 2019, conform unui act normativ care urmează să fie elaborat de Guvern,
Premierul Viorica Dăncilă a avut o întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit.

"A rămas ca să se facă o hotărâre de guvern care să clarifice salariul minim pe economie începând de la 1 ianuarie 2019, care va fi probabil 2.050 de lei. Salariul minim va creşte la anul cu 150 de lei", a declarat preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, citat de romaniatv.net.

"E prevăzută o majorare de 150 lei brut, de acum până în 2022, când trebuie să ajungă la 2.500 de lei. Urmează să scoată actul normativ, pentru că au nevoie ca să fie ca bază de calcul, inclusiv în bugetul de stat pentru 2019", a precizat Hossu.

El a mai spus că punctul de referinţă urmează să fie corelat nu doar cu productivitatea, ci şi cu nivelul salariului mediu pe economie.

În acest moment, salariul minim brut pe economie este de 1.900 de lei (408 euro), sumă căreia îi corespunde un salariu net (cunoscut și ca "salariu în mână") de 1.162 de lei (250 euro).

La un salariu minim brut de 2.050 de lei (440 euro), cât va fi de la 1 ianuarie, îi corespunde în acest moment un net de 1.247 lei (268 euro), conform site-ului calculatorsalariu.ro.

Astfel, anul viitor salariul minim net va fi cu 18 euro mai mare decât este în prezent.

© Photo : calculatorsalariu.roCalculator salariu - rezultate simulare 2018
Calculator salariu - rezultate simulare 2018 - Sputnik Moldova-România
Calculator salariu - rezultate simulare 2018
Fluxul de știri
0