Ieri, am observat un lucru care nu doar că m-a întristat, dar m-a făcut, totodată, să mă gândesc la cât de puţin toleranţi sunt cei care se declară, sus şi tare, „minţi deschise". Şi aceasta fiindcă, pe un grup de whatsapp, am urmărit o discuţie — e mult spus, dar în fine, dintre o persoană care distribuise un articol prin care îndemna oamenii să participe la referendumul pentru familie.
Imediat, au început „înţepăturile", ironiile — deplasate, din punctul meu de vedere, dar care ascundeau o puternică atitudine obtuză.
Iar unul dintre contra argumente — adică, „domle, ce rost are referendumul?" — era că se toacă bani care, evident, ar fi putut ajuta la ducerea României pe noi culmi de civilizaţie şi progres.
Problema se poate pune şi altfel, pe principiul că, oricum ai tăia o foaie, tot are două feţe. Şi anume, nu am văzut nici o reacţie a cetăţenilor — nu vorbesc de câţiva activişti, ci de cetăţeni, în general, şi de cei care acum calculează ce se putea face cu 163,712 milioane de lei atunci când primăriile din Bucureşti organizează zilele nu ştiu cărui sector sau ale oraşelor ori judeţelor. Şi acolo se folosesc bani publici, dar, probabil, că la un mic, o bere şi nişte ocheade totul e mai frumos şi oamenii devin mai toleranţi.
Eu zic că, înainte de a ne lua după alţii şi a încerca să părem altceva decât suntem, de a deveni nişte oameni falşi, să privim în sufletul nostru şi să ne întrebăm ce vrem.
Subiectul referendumului nu e Dragnea, nu e Tăriceanu, nu sunt iubitele lor, cum, de asemenea, nici violenţa nu este o trăsătură a familiei tradiţionale.
Vă dau, în final, un scurt, foarte scurt citat din „Anna Karenina" de Lev Tolstoi. Fără alte comentarii…
„Toate familiile fericite sunt la fel, fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel".
