Ce înseamnă, însă, această hegemonie a Securităţii? În primul rând, înseamnă dreptul de a numi şi promova politicieni al căror scop este acela de a „termina" creştinismul şi de a aduce în ţara noastră Societatea Deschisă, organism sorosist.
Cum de s-a ajuns în această situaţie?
„În primul rând din cauza politicienilor care s-au predat securiştilor înainte de a se naşte, a patronilor şi jurnaliştilor, formatori de opinie, procurorilor, judecătorilor şi avocaţilor vânduţi Securităţii", a precizat politologul.
El a adăugat că România a avut peste patru milioane de informatori la Securitate care au intrat cu noi în democraţie, iar politicienii nu ştiu să lucreze altfel decât cu Securitatea.
„De la Ion Iliescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu, Iohannis, la Blaga, Ponta, Orban, Tăriceanu, Oprea, Cioloş, Barna şi alte sute şi sute s-au folosit şi sunt folosiţi de Securitate. Aşa funcţionează România", a precizat Vişan, menţionând că modul în care s-au format şi se formează politicienii, judecătorii, procurorii, avocaţii, jurnaliştii, patronii media şi alţii îl reprezintă colaborarea cu Securitatea.
Paradoxul este altul. Şi anume, că aceştia sunt chemaţi acum să se scuture de Securitate şi că nu au altă soluţie decât amnistia generală pentru tot ce înseamnă infracţiuni de corupţie şi economice.
Politologul întreabă dacă actuala clasă politică va da amnistia şi precizează că nu au altă şansă, dar le e frică, deoarece nu ştiu să facă politică, presă sau justiţie „decât în Securism".