Acum puțin timp, reprezentanța Comisiei Europene la București a anunțat că însuși președintele Jean Claude Juncker va fi prezent la summit.
"Președintele Juncker va susține un discurs în cadrul sesiunii plenare a summitului, intitulată "O inițiativă care oferă soluții — proiecte-cheie de interconectare în domeniile energie, transporturi și digital. Inițiativa celor Trei Mări, catalizator pentru coeziunea și convergența UE și pentru consolidarea legăturii transatlantice", trasnmite reprezentanța Comisiei.
Discursul celui mai înalt funcționar al UE va fi rostit marți, 18 septembrie. De menționat că "premierul Europei" va fi însoțit de comisarul european Corina Crețu.
Corina Crețu va participa la Forumul pentru afaceri, organizat cu ocazia summitului.
În contextul tensionat din România, vizita lui Juncker capătă valențe suplimentare — în sensul că declarațiile acuzatoare, protestele și alte forme de "luptă" ar putea avea ecouri mult mai puternice. Inclusiv amenințarea cu amânarea rotației prin care președinția Cosiliului UE i-ar reveni țării noastre.
Problema este — va scăpa Iohannis prilejul de a-și lovi adversarii? Se vor abține românii în fața lui Juncher? La ambele, răspunsul pare a fi NU.