BUCUREȘTI, 13 sept — Sputnik. Parlamentul European acuză administrația lui Donald Trump de sprijinirea forțelor xenofobe și populiste care ar încerca "să distrugă proiectul european", se spune într-o rezoluție aprobată de eurodeputați pe 12 septembrie, în care este apreciat stadiul relațiilor între UE și SUA. Rezoluția a fost adoptată cu 490 de voturi pentru, 148 de voturi împotrivă și 51 de abțineri.
În aceeași zi, deputații europeni adoptase și un document în care cer Comisiei Europene să aplice prevederile articolului 7 al tratatului UE împotriva Ungariei, acuzată de sfidarea „valorilor și principiilor europene".
"(Parlamentul European) consideră, de asemenea, declarațiile funcționarilor din cadrul administrației Trump care își exprimă disprețul față de UE și sprijinul pentru forțele xenofobe și populiste care încearcă să distrugă proiectul european, ca fiind ostile și incompatibile cu spiritul parteneriatului transatlantic", se spune în rezoluția Parlamentului UE.
Documentul vine și cu o critică în adresa ambasadorului SUA la Berlin, Richard Grenell, care a scandalizat o parte a clasei politice din Germania, după ce într-un interviu oferit publicației Breitbart a declarat că intenționează să sprijine unificarea tuturor forțelor de dreapta anti-sistem din Europa.
"(Parlamentul European) își exprimă dezacordul profund față de declarațiile noului ambasador al SUA în Germania, Richard Grenell, care și-a declarat ambiția de a capacita populiștii naționaliști din întreaga Europă și reamintește că rolul diplomaților nu este de a sprijini anumite forțe politice, ci de a promova înțelegerea reciprocă și parteneriatul", se spune în documentul adoptat de eurodeputați.
Printre alte critici aduse SUA (acțiuni unilateriale, eliminarea restricțiilor limitate ale programului de drone, refuzul de a aproba declarația finală a G7 din Canada etc.), Parlamentul European se arată nemulțumit și de numirea Gina Haspel în funcția de director al CIA, "din cauza bilanțului său nesatisfăcător din domeniul respectării drepturilor omului, inclusiv din cauza complicității sale la programul CIA de predare și de detenție secretă".